9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGardul Bisericii „Sf. Ilie“, demolat pentru valorificarea zonei

Gardul Bisericii „Sf. Ilie“, demolat pentru valorificarea zonei

Terenul Bisericii „Sf. Ilie“ din Craiova a fost transmis în folosinţă gratuită către municipalitate din partea Mitropoliei Olteniei, pentru punerea în valoare a locaşului de cult, care se află în zona centrului istoric. Gardul care împrejmuieşte acest teren ar urma să fie demolat pentru a înfrumuseţa zona.

Pentru a putea pune în valoare şi Biserica „Sf. Ilie“ în circuitul turistic al zonei centrului istoric, consilierii locali au votat ieri transmiterea în folosinţă gratuită către primărie de către Mitropolia Olteniei a terenului din jurul locaşului de cult pentru o perioadă de 15 ani.
„După ce am analizat împreună cu arhitecţii noştri, ne-am dat seama că ar arăta mult mai bine zona fără gard şi cu spaţii verzi, mai ales că acolo va fi o zonă închisă accesului auto. Vor fi alei de plimbare şi poate chiar cei care vin să facă nunţi acolo vor dori să se fotografieze“, a explicat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Aceasta a menţionat, după o interpelare a consilierului Dan Cherciu, şi situaţia clădirii corpului de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“, care este a Mitropoliei Olteniei.
„Şi noi aşteptăm să se întâmple o minune vizavi de clădirea de la «Elena Cuza», la care primăria, pe vechea administraţie, a renunţat de bunăvoie şi nesilită de nimeni, din păcate. Acum trebuie să plătim o chirie foarte mare şi trebuie să începem să o plătim, pentru că nu am făcut asta până acum“, a spus primarul Craiovei.

Zilele Craiovei, între 26 mai şi 1 iunie

În cadrul şedinţei, sublocotenentul postmortem Claudiu Constantin Vulpoiu, actorul Marcel Iureş şi chitaristul Radu Ionescu au fost numiţi cetăţeni de onoare ai Municipiului Craiova. Cu această ocazie, aşa cum obişnuieşte la fiecare conferire a unui titlu de cetăţean de onoare, consilierul PDL Dan Cherciu a avut o interpelare legată de cei doi condamnaţi penal care sunt încă cetăţeni de onoare ai Craiovei, Adrian Năstase şi Sorin Tănasie. Răspunsul primarului a fost că titlul se pierde de la sine. „În momentul în care eşti condamnat penal, pierzi titlul. Aşa că nu trebuie să mai facem circ de fiecare dată“, a spus Lia Olguţa Vasilescu. Cherciu i-a răspuns primarului Craiovei că este nevoie, însă, de o şedinţă publică în care consilierii locali să ia act de aceste lucruri.
Pe ordinea de zi a şedinţei s-a mai aflat şi proiectul de hotărâre privind Zilele Municipiului Craiova. Acestea vor avea loc în perioada 26 mai – 1 iunie şi vor include diverse evenimente culturale, concerte, concursuri sportive, dar şi un spectacol omagial „Dellakeza de la teatru – 60 de ani pe scenă“, în cinstea actorului Valer Dellakeza, după cum se arată în anexa proiectului de hotărâre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS