11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: ÎPS Irineu a slujit în Băileşti, de Sfântul Gheorghe

Dolj: ÎPS Irineu a slujit în Băileşti, de Sfântul Gheorghe

Municipiul Băileşti din judeţul Dolj şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual ieri, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Bucuria cinstirii Sfântului a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfântul Nicolae”.

La slujba arhierească au fost prezenţi sute de credincioşi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, în frunte cu edilul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, pentru a primi binecuvântarea Întâistătorului Bisericii din Oltenia şi a asculta cuvântul de învăţătură al Părintelui Mitropolit Irineu.

În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Daniel Giurgiu a fost hirotonit preot pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Băileşti, Protopopiatul Băileşti. Momentele de sărbătoare au continuat la sediul Protoieriei Băileşti acolo unde Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a participat la slujba de sfinţire a noii săli de conferinţe oficiată de soborul preoţilor din Băileşti în frunte cu părintele protoiereu, Cornel Pârvu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS