Mai multe echipaje ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate pentru salvarea celor patru membri ai echipajului unei nave comerciale avariate în largul Mării Negre. Intervenția este îngreunată de valurile foarte mari, care nu permit, deocamdată, desfășurarea operațiunii de salvare în condiții de siguranță.
La misiune participă Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General de Aviație și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație, la bordul căruia se află o echipă medicală, a decolat spre zona incidentului pentru a asigura sprijinul aerian. Pentru suplimentarea capacității de intervenție, un al doilea elicopter Black Hawk a decolat de la București.
Ambele aeronave sunt dotate cu sisteme de salvare prin troliere, care permit recuperarea persoanelor aflate în dificultate.
Ambarcațiuni și echipaje medicale, trimise spre zona incidentului
IGSU a alocat două ambarcațiuni pentru sprijinirea operațiunii de salvare.
Nava Fifi a pornit din portul Mangalia către nava comercială avariată, având la bord un medic, doi paramedici și un asistent medical.
În același timp, o șalupă multirol a ISU Tulcea a plecat din portul Tulcea spre portul Sulina. La bord se află trei paramedici și patru membri ai echipajului.
O navă a Poliției de Frontieră Române se află în zona incidentului, unde monitorizează permanent situația și sprijină intervenția.
Valurile mari îngreunează salvarea marinarilor
Potrivit autorităților, în acest moment, recuperarea celor patru membri ai echipajului nu poate fi realizată în condiții de siguranță din cauza stării mării.
Prioritatea echipelor este salvarea marinarilor, fără a pune în pericol nici persoanele aflate la bordul navei comerciale, nici salvatorii.
Forțele și mijloacele de intervenție acționează coordonat, în funcție de evoluția situației și de condițiile meteorologice din zona incidentului.

