14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Profesorul Bruce A. Little vine la Biblioteca Aman

Craiova: Profesorul Bruce A. Little vine la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice – Filiala Dolj și Centrul de Studii ale Relațiilor Internaționale – Craiova, va fi, vineri, 11 aprilie, ora 12.00, gazda unei prelegeri intitulată „Ideea de progres și ordinea socială” susținută de reputatul profesor din SUA Bruce A. Little.
Recunoscut pentru preocupările în domeniile filosofiei, istoriei și teologiei, concretizate în numeroase cărți și articole Bruce A. Little s-a bucurat de receptivitate în mediul academic de peste Ocean.
Profesorul Bruce A. Little a onorat cu prezența sa de mai multe ori comunitatea universitară din Cetatea Băniei, bucurându-se de aprecierea și prețuirea studenților, profesorilor, dar și a publicului larg interesat de teme de actualitate ale societății de astăzi.
Născut la 30 aprilie 1945, Bruce A. Little este profesor de filosofie şi director al Francis A. Scaeffer Collection, Wake Forest, North Carolina, U.S.A. Doctor în teologie şi în filosofia religiei, profesorul Little a susţinut prelegeri în numeroase centre universitare din Europa. Preocupările pentru chestiuni ce privesc înţelegerea mecanismelor proprii societăţii actuale şi abordările teologice pline de sens i-au adus asigurat profesorului Bruce A. Little renumele unui bun specialist al societăţii în care trăim.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS