19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Festivitate de premiere a creaţiei literare a elevilor, la Biblioteca "Aman"

Craiova: Festivitate de premiere a creaţiei literare a elevilor, la Biblioteca „Aman”

Asociaţia Culturală „Carmina Balcanica”, în parteneriat cu Asociaţia pentru tineri „Streets”, a organizat, cu ocazia „Zilei mondiale a poeziei”, marcată în fiecare an la data de 21 martie, un concurs de creaţie pentru elevii de liceu. Concursul a avut două secţiuni: poezie şi haiku. Festivitatea de premiere va avea loc astăzi, la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, timp în care vor fi susţinute şi lecturi poetice. Elevii înscrişi la concurs vor primi diplome de participare, iar cei premiaţi diplome, urmând să fie răsplătiţi cu publicarea creaţiilor în reviste literare.

Juriul acestui concurs a fost alcătuit din scriitorii Dan Anghelescu – Bucureşti (preşedinte), Mihaela Albu şi Nicolae Petre-Vrânceanu (Craiova), Marius Chelaru (Iaşi) şi Theodor Damian (New York).


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS