9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTribunalul Olt, în imposibilitatea de a judeca două procese în care este implicat un bărbat condamnat în Thailanda

Tribunalul Olt, în imposibilitatea de a judeca două procese în care este implicat un bărbat condamnat în Thailanda

Un bărbat din comuna Vulpeni, judeţul Olt, condamnat de autorităţile din Thailanda la 12 ani închisoare pentru trafic de droguri, ţine pe loc alte două procese pe care le are la Tribunalul Olt, informează adevarul.ro. În una dintre cauze Bogdan Constantin Ene, de 35 de ani, este acuzat de vătămare corporală, iar în cealaltă de evaziune fiscală. Motivul tergiversării celor două procese de pe rolul Tribunalului Olt este faptul că autorităţile thailandeze refuză să dea curs cererilor repetate ale autorităţilor similare din ţara noastră care, la solicitarea magistraţilor, încearcă de mai bine de nouă luni să îi ia o declaraţie inculpatului menţionat în cele două dosare în care el compare. Potrivit reprezentanţilor instanţei de la Olt, judecătorii au formulat până acum patru cereri de asistenţă judiciară internaţională în sistem videoconferinţă, dar s-au lovit de un zid al indiferenţei autorităţilor din Thailanda, care refuză constant să dea curs solicitării părţii române sau măcar să le răspundă dacă este posibil sau nu să i se ia o declaraţie inculpatului român.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS