Din Unimogul lui Ionuţ şi al lui nea Gheorghe, lumea se vede altfel pe timp de iarnă. Geamurile aburite te ţin departe de înjurăturile care sunt, de cele mai multe ori, adresate lor, şoferilor de utilaje şi şefilor de sectoare, care, în opinia multora, nu-şi fac treaba sau o fac prost. Dar povestea e alta văzută de sus, de pe scaunul aflat la capătul celor cinci trepte pe care urci în utilaj.
Ionuţ Ciobotu are 24 de ani şi este şef de sector pe zona centrală, poate cel mai tânăr şef de sector. E prima lui iarnă aici, între cele două uşi ale Unimogului vechi de patru ani, în faţă cu lamă, în spate cu sărăriţă, alături de colegul Gheorghe Ion, şoferul care face asta de 26 de ani. „Acesta este primul an în care fac, şi e a cincea zi de când sunt la deszăpezire. Trebuie să o facă cineva, dacă nu o facem noi, atunci cine?“, se întreabă Ionuţ. Pe tura lor, la nivelul întregului municipiu au intervenit 80 de utilaje, iar în activitatea de deszăpezire au fost angrenate peste 300 de persoane din cadrul instituţiilor subordonate primăriei.
Tură de 12 ore. Masa – de două ori în 24 de ore
Nea Gheorghe şi Ionuţ au intrat pe tură la 7 dimineaţa şi ies seara la 19.00. Au mâncat bine de dimineaţă ca să le ajungă pentru toată ziua. „Nu facem nici o pauză, totul este nonstop. Chiar vă garantez că zilele astea, de când am intrat, nu am mâncat absolut nimic, decât acasă, seara, şi în rest dimineaţa“, zice Ionuţ în timp ce ne plimbăm cu Unimogul pe A.I. Cuza, până la intersecţia cu Calea Bucureşti şi înapoi.
Timpul trece destul de greu pentru ei. În cabină e cald, e bine, dar cei de afară fac să nu fie mereu bine. „Lumea e un pic recalcitrantă cu noi, deoarece îşi degajă zăpada din jurul maşinilor şi o aruncă tot în stradă. Şi automat că, atunci când trece utilajul, le-o bagă la loc. Utilajul nu poate altfel. Dacă ei ar avea un pic de bunăvoinţă şi ar gândi un pic mai mult, ar pune-o ori în faţa maşinii, ori în lateral, şi ar face un fel de tranşee sau nişte grămăjoare. Noi muncim, trecem, ei dau la loc, noi trecem din nou, ei iar aruncă, dar până la urmă o scoatem la capăt“, spune Ionuţ. În mână ţine o staţie prin care comunică mereu cu dispeceratul Salubrităţii, iar de acolo află unde sunt străzile cu probleme.
Îi sună telefonul. „Da, Marius. Lasă, mă, că mai trecem o dată şi o curăţăm, n-auzi? O curăţăm bine, şi acum, când ne întoarcem, dau cu sare pe ea. Bine, Marius, mai trecem o dată. Salut“. Vorbeşte cu colegii prin staţie sau prin telefon. Nu toţi au staţii pe maşini şi se descurcă aşa cum pot. „Acum continuăm pe A.I. Cuza, o să dăm cu sare să se topească bine, au trecut şi cisternele cu clorură de calciu, dar, fiind zăpada foarte mare, maşinile o aduc pe roţi şi o bagă înapoi pe stradă. Trebuie trecut tot timpul pe marile artere, pe străzile principale, pe bulevarde. Când se opresc intemperiile, noi intrăm şi pe străduţe mai mici. Baza este pe marile artere. După ce se opresc intemperiile, se intervine peste tot şi se face cât mai bine“, explică tânărul în timp ce e atent la drum.
„E foarte greu să comunici cu taximetriştii“
„Băi, oprişi aicea?!“, urlă nea Gheorghe către un taximetrist parcat neregulamentar în faţa primăriei. Se aud claxoane şi cabina Unimogului vibrează de nervi. „Opreşte sarea, opreşte sarea!“, spune Ionuţ. „E oprită!“, răspunde nea Gheorghe. Taximetristul porneşte, în cele din urmă, dar se trezeşte să întoarcă maşina pe trecerea de pietoni. „Hai, du-te odată, du-te şi tu, du-te, DU-TE!“, ţipă nea Gheorghe. „Eu nu prea pot să vorbesc, că sunt la volan. Ne deranjează în special taximetrişii, e foarte foarte greu să comunici cu ei. Îi rog să se dea la o parte din stradă, o să vedeţi acuma iar. Să vedeţi pe Kogălniceanu ce este! Nici măcar un pic nu se dau, ocupă a doua bandă, nu pot să trec de ei cu nici un preţ“, explică şoferul.
În faţă noastră mai e un utilaj, care are doar o lamă. „De asta mergem în tandem, să curăţăm cât mai bine. Cu un singur utilaj nu am avea cum să facem“, explică Ionuţ. În zona teatrului, scoate iar telefonul şi-l sună pe colegul din faţă. „Las-o mai uşor, Viorele, că se bagă ăştia între mine şi tine şi nu mai facem nimic!“. Din staţie se aude o voce care anunţă străzile cu probleme. „În general, sesizările de la Telefonul Cetăţeanului sunt transmise de către dispeceratul Poliţiei Locale către dispeceratul Salubrităţii, acesta le notează, după care le transmite şefilor de sectoare unde să se intervină şi să se rezolve problemele“, spune Ionuţ. Începe să enumere pe de rost aproape toate străzile pe care le are în „subordine“, ca pe poezie. „Sunt foarte multe străzi în sectorul de centru: A.I. Cuza, Arieş, Eugeniu Carada, Kogălniceanu, Unirii, 13 Septembrie, Rădulescu-Motru, Aleea Peressutti, România Muncitoare, Brestei din partea cu Mihai Viteazul, Mihai Viteazul, Iancu Jianu, Filantropia, Bibescu, Libertăţii, Brânduşa… Sunt multe“.
Visul lor: o stradă fără maşini
Iar îi sună telefonul. Vorbeşte cu nea Nelu. „Reuşişi mata să-mi dai pe Unirii până aici la Palace? Bine, las-o mata, că fac eu. Ia şi fă matale toate străzile principale, Macedonski, Matei Basarab, şi încearcă să intri pe Matei Basarab din Dealu Spirii, tot ce e în principală! Bine, nea Nelu, sănătate!“. Ionuţ îmi povesteşte că marile lor probleme sunt atât maşinile parcate neregulamentar, cât şi maşinile, în general. „Lumea ar trebui să înţeleagă: lăsăm maşina acasă pe o astfel de vreme. Cât stai să o deszăpezeşti şi să o ţii pornită, cât consumă până se încălzeşte, ajungi la serviciu. Dacă ai lua un mijloc de transport în comun, s-ar face treabă mult mai bine şi mult mai repede. Mai ales în zona centrală sunt foarte multe maşini. Dar, chiar dacă sunt impedimente, noi încercăm să ne facem cât mai bine treaba“, reaminteşte şeful de sector.
„Bă, tâmpitule ce eşti, bă!“
Nea Gheorghe iar se face auzit în Unimog. Unii taximetrişti chiar nu înţeleg. „Bă, tâmpitule ce eşti, bă! NU O DA ACOLO, CĂ NU POT SĂ TREC DE TINE!!! Staţi toţi aci, că m-aţi înnebunit!!!“, vociferează şoferul şi loveşte în volan. Ionuţ vede ce se întâmplă şi remarcă: „Opresc la cafele să-şi cureţe zăpada, nu-i interesează pe ei“. Din nou, pune mâna pe staţie şi apelează poliţia: „Zero nouă, zero nouă, sunt o sută unu. Aş avea rugămintea la dumneavostră, dacă este un echipaj în zona A.I. Cuza, sunt foarte multe maşini parcate pe dreapta şi pe stânga, taxiuri şi maşini care staţionează la magazine, şi nu putem să ne facem treaba“. În câteva minute, poliţia apare şi goneşte taximetriştii. Inevitabil, ei reapar.
Ionuţ şi nea Gheorghe îşi văd în continuare de drum. Ei ştiu că fac tot ce pot şi că omului nu pot să-i urle nonstop ca să priceapă, pentru că asta ar însemna să nu mai deszăpezească. Continuă traseul pe Arieş şi, la coborâre, îi întreb cum rezistă. „Îţi trebuie foarte multă răbdare, iar după 12 ore de muncă ajungi acasă epuizat fizic şi psihic. Te dai jos la cei care blochează, le zici «daţi-vă înapoi», se blochează utilajul, trebuie dat înapoi, să ieşim pe unde am intrat, trebuie blocată circulaţia ca să dăm înapoi… Dar unii înţeleg, nu sunt chiar aşa de absurzi încât să nu înţeleagă“, îi scuză Ionuţ. Şoferul doar dă din cap. În zare se văd nişte taximetrişti…
