21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBulgar prins cu 140 kg de canabis, condamnat cu suspendare

Bulgar prins cu 140 kg de canabis, condamnat cu suspendare

Şoferul bulgar care a încercat să intre în România, pe la Calafat, cu un tir în care avea peste 140 de kilograme de canabis, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare.

Pe 28 aprilie 2012, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat cetăţeanul bulgar Ivanov Georgiev, care conducea un tir încărcat cu diverse mărfuri ce avea ca destinaţie finală Olanda. După ce au cerut documentele transportului, poliţiştii de frontieră au observat că şoferul alesese o rută cu aproape 400 km mai lungă şi au bănuit că bulgarul avea ceva de ascuns. Drumul cel mai scurt ar fi fost prin Serbia, însă acolo se fac controale la vamă, spre deosebire de graniţa cu România, unde se fac numai verificări de rutină. De asemenea, poliţiştii au observat că în actele prezentate la control de Georgiev erau datele altui camion decât cel pe care îl conducea, aparţinând însă aceleiaşi firme. În plus, oamenilor legii li s-a părut suspect că, potrivit documentelor, valoarea mărfurilor din tir era de aproximativ 2.000 de euro, iar drumul până în Olanda costa aproape 1.000 de euro, astfel că firma de transport nu se alegea cu nimic. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră au hotărât să verifice încărcătura tirului, ocazie cu care au descoperit, ascunse printre pahare de plastic, mai multe pungi pline cu canabis.
În total, poliţiştii au găsit 150 de pungi, în care se aflau 141,15 kg de canabis, cu o valoare de circa 800.000 de euro. Fiind vorba de un caz de trafic internaţional de droguri, poliţiştii de frontieră i-au anunţat pe procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, aceştia din urmă dispunând trimiterea în judecată a inculpatului la începutul lunii iunie 2012. După o lună, pe 18 iulie, judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au crezut pe cuvânt pe Georgiev, care a susţinut că nu ştia cum ajunseseră drogurile în camionul său, şi l-au achitat pentru introducerea în ţară de droguri de risc, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. Inculpatul a fost condamnat însă la doi ani de închisoare cu suspendare pentru încălcarea unui articol din Codul Vamal, iar instanţa a dispus confiscarea cantităţii de 141,15 kg de canabis. Procurorii DIICOT şi inculpatul au făcut apel împotriva sentinţei date de Tribunalul Dolj, iar în martie, anul trecut, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunile ca nefondate.
A urmat recursul, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până săptămâna trecută. Instanţa a hotarât să respingă recursul formulat de procurorii DIICOT din Craiova, astfel că Ivanov Georgiev a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS