La distanţă de o oră şi ceva de mers cu maşina de la Craiova, comuna Valea Stanciului te surprinde printr-un amestec de tradiţii neaoşe şi influenţe venite de la sute de kilometri. Este locul unde stilul arhitectural tradiţional al clădirilor este spart de nobleţea coloanelor greceşti, mâncate de timp şi de nepăsarea edililor. Pe acest tărâm unde descoperi uimit îmbinări culturale ce par nefireşti pentru o localitate din Dolj, revii repede cu picioarele pe pământ, la scandalurile mundane dintre fostul şi actualul primar, la şcolile cu WC-urile în curte, la familiile sărace cu şapte, opt sau nouă copii care depind de ajutorul dat de primar. Şi totuşi, în mizeria cotidiană, în rutina ucigătoare a traiului la ţară, găseşti câte un copil care visează să facă şi altceva decât să participe la muncile câmpului, alături de familie, ca să aibă ce mânca.
Comuna Valea Stanciului a devenit cunoscută opiniei publice acum o lună, după ce s-a aflat că actualul primar, Ovidiu Gângioveanu, preot de meserie, a reuşit performanţa de a se dedubla, lăsând scaunul de edil-şef pentru câteva ore şi îmbrăcând din nou sutana. Primarul a ţinut două slujbe în faţa enoriaşilor-alegători, unii dintre ei uimiţi peste măsură să-l vadă slujind nu pe altarul comunei, ci în altarul bisericii.
Dar cum credinţa cu bani se întreţine, primarul a investit din fondurile comunei o sumă frumuşică pentru renovarea a două locaşuri de cult: 180.000 de lei. Banii s-au dus în biserica din satul Horezu-Poenari, unde a slujit înainte de a deveni om de lume, şi în cea din celălalt sat, Greceşti.
„Una dintre bisericile renovate este cea din Horezu-Poenari, unde am slujit şi eu. Sunt legat sufleteşte de ea, pentru că este chiar din satul în care locuiesc. Acum arată ca o floare. Este înfloritoare, mai ales când trec pe lângă ea mă macină sufleteşte că nu pot să mă împărtăşesc mai des. Administraţia nu-mi permite să fiu în permanenţă la sfânta biserică, decât duminica şi de sărbători, când sunt invitat. Pe anul 2013 am alocat 180.000 de lei pentru două biserici. Pentru 2014 încă nu ştim… în funcţie de şcoli, de salarii“, spune primarul-preot Ovidiu Gângioveanu.
Sfântul duh pare-se că a coborât asupra bugetului local şi l-a îndestulat cât să renoveze bisericile. Nu la fel de binecuvântate au fost alte clădiri, care îşi caută menirea de a fi şcoli. În afara celor funcţionale, dar care au nevoie de îmbunătăţiri radicale, surprinzătoare sunt cele lăsate în paragină. Stilul arhitectural cu influenţe greceşti le-ar putea transforma în veritabile atracţii, dar priorităţile au fost altele. Atât ale fostei, cât şi ale actualei administraţii a comunei.
Şi că tot vorbeam de fosta conducere a primăriei, în ciuda faptului că actualul edil este om al celor sfinte, între Ovidiu Gângioveanu şi viceprimarul Alexandru Vlad şi-a băgat coada necuratul. Înstăriţi, fără grija zilei de mâine, cei doi vorbesc limbi diferite. Aflat în barca PSD, Vlad a fost primar 12 ani, iar în 2012 a pierdut alegerile în dauna preotului sărit în căruţa PPDD, la adresa căruia numai vorbe de duh nu are. „Una spune în faţă, alta spune în spate. Spre exemplu, eu am fost primar 12 ani. Niciodată nu am spus unui cetăţean al comunei să nu intre la viceprimar. Acum el a interzis oricărui salariat al primăriei să intre la mine în birou şi aşa s-a întâmplat. Nici unul nu intră la mine. Dacă intră, este întrebat ce caută. Am căutat să colaborăm şi nu primesc nici un răspuns. El trebuie să fie împăratul. Aşa se exprimă, mi-au spus din anturajul lui. Într-un an şi jumătate de când e la primărie am discutat 20 de minute. Să zicem că e paranoic. Cum de a trecut printr-un seminar, să stea pe treptele bisericii un asemenea om?“, se întreabă retoric viceprimarul, în timp ce supraveghează intrarea în primărie din clădirea cu două etaje pe care şi-a construit-o chiar în faţa acesteia.
Cât despre aspectul clădirilor şi al comunei în ansamblu, Vlad Alexandru consideră că este numai meritul său. „Tot ce se vede este făcut de mine. Căminele culturale au fost construite după bombardament, nu au existat, grădiniţe nici atât, şcolile au fost distruse, drumurile sunt de pe vremea lui Ceauşescu. Eu le-am asfaltat. Au mai rămas vreo două şi o şcoală neterminată, mai aveam nevoie de 100.000 de lei. Am băgat şi apă în comună“, mai spune el.
Când este întrebat de adversarul său, primarul-preot apelează la cele sfinte şi mai că dă un acatist să alunge „diavolul care şi-a băgat coada“. În schimb, susţinătorii săi spun că fostul primar s-a îmbogăţit peste măsură în timpul mandatului de 12 ani.
Zece persoane dorm într-o cameră de zece metri pătraţi
În timp ce primarul şi vicele îşi poartă sâmbetele, familia Calotă şi-a găsit izbăvirea în actualul edil-şef. Zece persoane, dintre care opt copii, stau înghesuite ca peştii, cum spun părinţii, într-o cameră de zece metri pătraţi.
„Am zece copii în două camere, da’ dormim toţi în una, că în cealaltă nu e tavan, nu e nimic. Suntem vai de capul nostru. Nu avem de la nimeni ajutor. Dacă nu era dom’ primar… şi bani de tratament ne-a dat. Soţu’ e bolnav de plămâni. Unde să găsesc de muncă? Nu pot să plec în străinătate, că am copii, mânca-ţi-aş sufletu’. Uite la aia că e în curu’ gol, mânca-ţi-aş sufletu’ matale“, se jeleşte Ileana Calotă în timp ce trage după ea un plod de câţiva ani, acoperit doar cu un petic de material ce-i ţine loc de tricou. Afară sunt zero grade Celsius. Are 38 de ani şi a făcut zece copii, din care opt stau cu ea şi cu soţul. Cel mai mic are un an şi şapte luni, cel mai mare are 20 de ani. Este plecat la un nepot la Craiova să ia de mâncare. Auzind glasuri străine, o fată iese purtând în braţe un copil semidezbrăcat. „Ea e fie-mea, are 15 ani. Dacă merge la şcoală? Nuuu…. a rămas repetentă. M-am pocăit şi eu, de-am luat casa asta acu’ patru ani. Am dat 45 de milioane de lei pe ea. Trăim din banii copiilor. Suntem vai de capul nostru“, se căinează Ileana sub privirile binecuvântătoare ale primarului. Sau ale preotului? Nici el nu ştie în ce calitate să intre în discuţie.
În cele din urmă, deconspiră motivul pentru care a candidat la primărie. „Pentru aceşti oameni am lăsat cele sfinte. Le dădeau bonuri de mâncare şi le luau socialul… I-am ajutat cu medicamente“, spune el, lăsând să se înţeleagă că e ceva necurat la mijloc cu fosta administraţie.
O curiozitate ne macină, totuşi, şi o întrebăm pe Ileana de ce a făcut o armată de copii dacă mureau de foame. „Aşa a vrut bărbatul“. Ocolim cu grijă vegetaţia din jurul casei transformată în uscătoare pentru rufe şi îi lăsăm pe membrii familiei Calotă să viseze la vremuri mai bune. Că doar au televiziune prin cablu. După ce îşi prezintă cazul social, primarul se scuză că are treburi urgente. Îi urăm să aibă spor şi ne îndreptăm către familia Albu. Din cei nouă fraţi, Ecaterina este artista familiei, câştigătoare de premii la concursurile de artă, cea care sparge tiparele vieţii la ţară. Ea este bijuteria pe care profesorii încearcă să o şlefuiască în speranţa că-şi va face un rost mai bun în viaţă. „Sunt în clasa a VII-a. Când eram mică, pe la grădiniţă, am început să desenez. Am început apoi să desenez şi acasă, mă uitam la videoclipuri, vedeam tehnici şi le aplicam. Am lucrat mai mult pe pictură, mai puţin pe colaje. Am făcut picturi şi, mai târziu, desene în creion. La un concurs judeţean am obţinut un premiu pentru un desen cu o familie fericită. Încă nu m-am hotărât ce o să fac mai târziu. M-am gândit la diferite meserii, să fiu medic…, dar mă gândesc şi la artă. Mă bucură că familia este de acord cu asta şi mă felicită când fac ceva deosebit“, spune Ecaterina.
720 de liceeni îşi pun speranţa în agricultură
Dacă Ecaterina are înclinaţii artistice, în Valea Stanciului, profesorii pregătesc elevii pentru a deveni mecanici agricoli. Aceasta este meseria pe care se pune bază la şcoală. Şi asta deoarece, pentru majoritatea familiilor, Craiova este mult prea departe şi prea costisitoare. Aşa că îşi dau copiii să înveţe carte în comună. Şi nu sunt puţini. La Şcoala Profesională, care se face până în clasa a XI-a, sunt înscrişi 720 de elevi. „Vin şi din comunele învecinate pentru a face clasele IX-XI, unde obţin calificare de mecanic agricol şi permis de conducere categoria B. Şcoala are elevi pe o distanţă de şase kilometri. Dezavantajul este că, fiind o comună mare, învăţăm în multe localuri şi este mai greu cu partea administrativă. Am încercat să investim în şcoala din centru cu clasele I-IV şi sperăm că se va finaliza anul acesta lucrarea şi că vom aduce clasele în acest local. Având în vedere că în zonă agricultura este ocupaţia de bază, am căutat să facem ca şcoala să pregătească buni mecanici în agricultură. Sunt multe utilaje agricole şi asta ar fi ocupaţia în zona noastră. Avem două parteneriate cu agenţii economici, iar făcând practica acolo, elevii care se evidenţiază au posibilitatea să se angajeze aici. Sunt firme care au arendat terenuri. Avem mulţi copii care provin din familii cu situaţie dificilă. Sunt situaţii în care elevii se întorc la noi la şcoală, de la Craiova, pentru că părinţii nu au posibilitatea să-i ţină acolo. De aceea avem foarte mulţi elevi buni“, spune directoarea adjunctă a Şcolii Profesionale din Valea Stanciului, Nadia Mazilu.
Lăsăm în urmă Valea Stanciului cu speranţa că şi edilii vor lăsa în urmă scandalurile dintre ei şi îşi vor canaliza energiile pentru a le da o şansă acestor copii. Deşi face parte din comunele medii spre mari ale Doljului, cu o populaţie de peste 5.600 de locuitori, numărul lor este în scădere. Potenţial există. Agricultură se face, copiii sunt dispuşi să înveţe, locul este deosebit. Deci se poate. Amin!
