11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalConcertul de Anul Nou de la Viena, transmis în direct la Radio România

Concertul de Anul Nou de la Viena, transmis în direct la Radio România

Radio România Muzical şi Radio România Actualităţi transmit în direct, pe 1 ianuarie, de la ora 12:15, tradiţionalul concert de Anul Nou susţinut de Orchestra Filarmonicii din Viena la Musikverein din capitala Austriei. Dirijor va fi celebrul Daniel Barenboim, invitat pentru a doua oară în cariera sa să conducă concertul de Anul Nou de la Viena, după un prim succes în 2009. Programul concertului cuprinde tradiţionalele valsuri, polci şi marşuri scrise de membrii familiei Strauss, iar alături de acestea se regăseşte şi o lucrare de Richard Strauss, compozitorul aniversat în 2014, la 150 ani de la naştere. Concertul va fi comentat de Anca Ioana Andriescu, realizator Radio România Muzical.

Daniel Barenboim este binecunoscut şi în România graţie concertelor susţinute în cadrul Festivalul George Enescu. În 2013 el a deschis festivalul, cu două concerte memorabile în care solist a fost pianistul român Radu Lupu. Dincolo de activitatea sa muzicală, Daniel Barenboim este apreciat la nivel mondial şi pentru implicarea sa în plan social şi umanitar, în 2011, primind Premiul Nobel pentru pace. Cum prin concertul de Anul Nou membrii Orchestrei Filarmonicii din Viena şi-au dorit să marcheze şi faptul că în 2014 se împlinesc 100 de ani de la declanşarea primului război mondial, mesajul lor în favoarea păcii este evident prin alegerea unui dirijor laureat al premiului Nobel pentru pace.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS