18.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalFestival de tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni, la Târgu Jiu

Festival de tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni, la Târgu Jiu

Liceul Teologic „Sfântul Nicodim“ din Târgu Jiu organizează, pe 17 decembrie, a doua ediţie a Festivalului „Tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni“. Evenimentul se va desfăşura, începând cu ora 18.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Festivalul, prezentat de elevii Marius Murgiuc şi Alexandru Drăguţ, va fi deschis cu mesajul de bun venit rostit de Nicuşor Popescu, directorul Liceului Teologic. În cadrul festivalului vor susţine câte un concert de colinde Corul junior al Liceului Teologic, condus de profesoara Angelica Mirea, Corul Liceului Teologic, dirijat de Lăzărică Nicuşor, care va prezenta un spectacol de colinde populare, Corala „Nicofonis“, dirijată de Lăzărică Nicuşor, şi Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ al Catedralei Mitropolitane din Craiova.
Totodată, vor fi prezentate scenete religioase, specifice Sărbătorilor de iarnă. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ – Târgu Jiu va prezenta sceneta „Vicleiul“, având coordonator pe Răzvan Merei, preşedintele asociaţiei, clasa a XI-a B va interpreta sceneta „Pluguşorul“, avându-l coordonator pe elevul Flavius Popescu. Clasa a XI-a A va pune în scena altă piesă, intitulată, de asemenea, „Vicleiul“, coordonator fiind elevul Andrei Porei.
La final, vor fi premiaţi elevii câştigători ai Concursului şcolar „Sfântul Nicodim, Ocrotitorul Liceului Teologic“, premiile fiind oferite cu sprijinul Mănăstirii Lainici, iar persoanele prezente la festival vor primi brăţări realizate de elevii Liceului Teologic „Sfântul Nicodim“ şi ai Centrului de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare“. În cadrul acestui eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va rosti un cuvânt de învăţătură şi binecuvântare. Festivalul „Tradiţii, datini şi obiceiuri din bătrâni“ este organizat în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, Protoieriile Târgu Jiu Sud şi Nord, Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ al Catedralei Mitropolitane din Craiova, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare“ din Târgu Jiu şi ASCOR, filiala Târgu Jiu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS