De-a lungul istoriei, Oltenia a dat lumii întregi personalităţi de seamă, care au reuşit să-şi imprime numele pe harta mondială a celebrităţii. Fie că a fost vorba despre sculptori, medici, inventatori sau oameni politici, oltenii s-ar remarcat în toată lumea.
George (Gogu) Constantinescu este unul dintre oltenii care au câştigat recunoaşterea internaţională. El a fost printre primii care a folosit betonul armat în construcţia clădirilor din România. L-am găsit enumerat printre cele „100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii“, o lucrarea aparţinând lui Hart Michael H., tradusă de Constantin Dumitru. Dar cine este Gogu Constantinescu? S-a născut pe 4 octombrie 1881 la Craiova. Era fiul unui profesor de matematică şi al unei pianiste. „Este uimitoare performanţa unui elev de şcoală elementară de a inventa în joacă un fel de telegraf între odăile casei părinteşti şi o maşină de calculat pentru surioara sa Maria, certată cu aritmetica. Dar la început a visat să devină compozitor, motiv pentru care a luat lecţii de pian, materializate ulterior în elaborarea unei «Teorii matematice a acordurilor muzicale», care a fost prezentată la Academia Română în anul 1919“, se notează în lucrarea mai sus amintită. Deşi foarte tânăr, Gogu Constantinescu intuia, câţiva ani mai târziu, că betonul armat, folosit pentru prima dată de Morier în 1868, dar încă neimpus pe plan internaţional, îşi va găsi ample utilizări în construcţii. „Spirit analitic cu o înaltă pregătire matematică, el şi-a dat seama de caracterul empiric al metodelor de calcul aplicate în străinătate la acea dată şi s-a gândit să le fundamenteze. Astfel, a elaborat o întreagă teorie a betonului armat şi o metodă originală de calcul a bolţilor încastrate… În colaborare cu colegii săi de la Societatea Beton şi Fier, înfiinţată în 1907 de el şi de inginerii Tiberiu Eremia şi Gheorghe Dima, el s-a ocupat de proiectarea şi executarea unor poduri de beton armat cu deschideri mari, la Adjud, Răcătău, Roman, Dolhasca… De asemenea, a manifestat interes şi faţă de domeniul construcţiilor civile, două dintre cele mai mari realizări ale sale fiind Palatul Camerei Deputaţilor de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti, operă a arhitectului Ernest Doneaud, şi Palatul Bursei, actuala Bibliotecă Naţională a României, finalizată în 1912 după proiectul arhitectului Ştefan Burcuş“.
Inginerului Gogu Constantinescu i s-au brevetat peste 120 de invenţii, astfel că şirul maşinilor şi dispozitivelor sonice proiectate pare a fi interminabil: generatoare, motoare, transformatoare, pompe, ciocane şi multe altele. „Tot el a inventat injectoarele Diesel, la care ridicarea acului injectorului este comandată de un tren de unde sonice generate în combustibilul ce urmează să fie injectat“, se mai precizează în „100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii“.
Medicina, altfel
Mergem mai departe şi aflăm povestea unui chirurg născut pe 7 iunie 1881, în comuna Fălcoiu din fostul judeţ Romanaţi, Amza Jianu pe numele său, cel care datorită activităţii neobosite pe tărâmul medicinei a reuşit să ducă renumele ţării sale peste hotare. Aflăm din lucrarea profesorului Nicolae A. Andrei, „Memoria Inimii“, că şi-a făcut şcoala primară în comuna natală. Dornic să-şi continue studiile, a urmat Liceul craiovean „Carol I“. În toamna anului 1899, tânărul a devenit student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu un deosebit succes. Mai târziu, atras de chirurgia experimentală, efectuează – singur sau în colaborare cu „mentorul“ său, profesorul doctor Thoma Ionescu sau alţi colegi medici de specialitate – o seamă de cercetări, ale căror rezultate au făcut obiectul unor apreciate comunicări ştiinţifice susţinute în cadrul unor manifestări medicale internaţionale, punând în lumină şi rezultatele cercetărilor sale originale în chirurgia gastrică, a vezicii urinare, rinichilor, în esofagoplastie şi altele. Este, de asemenea, între primii medici care au abordat, nu numai în România, şi chirurgia creierului. Cea mai apreciată şi mai folosită din tehnicile recunoscute ca fiind creaţia olteanului Amza Jianu a constituit-o chirurgia reparatorie a esofagului stenozat (ea consta în „confecţionare“ unui nou esofag din marea curbură a stomacului). „Profesorul Gregoire, de la Facultatea de Medicină din Paris, evidenţia – în discursul ţinut la deschiderea Congresului al IX-lea Internaţional de Chirurgie – procedeul lui Amza Jianu, declarând: «Este remarcabil că această operaţie nu se face decât în trei centre din lumea întreagă: Germania, Rusia şi România»“, se notează în „Memoria inimii“.
Profesorul Amza Jianu şi-a pus amprenta asupra multor generaţii de medici, iar unul dintre elevii săi, ilustrul profesor de anatomie de mai târziu, Grigore T. Popa, consemna: „Educaţia mea spitalicească s-a făcut într-o vreme când tocmai se reformase la noi chirurgia, prin introducerea riguroasă a asepsiei. În anul al II-lea, într-o vreme când abia trecuse perioada în care doctorii, dacă nu operau în frac, ca mai înainte, «puneau», totuşi, pe ei, un halat oarecare, se spălau foarte uşor şi-şi treceau mâinile printr-o soluţie puţin colorată de oxicianură de mercur. Instrumentele se spălau cu alcool, ori se fierbeau şi, adesea, o pensă căzută pe jos… se readucea în plagă. În genere, chirurgii noştri purtau bărbi respectabile, care mai intrau şi ele, uneori, în plagă, odată cu picăturile de sudoare care se prelingeau tot acolo. Atunci a venit la Iaşi un profesor tânăr, excepţional de tânăr, elev al lui Thoma Ionescu, care, cu o energie remarcabilă, a schimbat total faţa chirurgiei“. Era vorba despre Amza Jianu, cel care a înfiinţat, în clinica sa, primul centru de radium-terapie din ţara noastră, iar pentru nevoile operaţiilor chirurgicale a realizat o serie de aparate şi instrumente, precum cutia de sterilizat mănuşi (împreună cu E. Juvara), ceasul de nisip cu pedală, aparatul pentru perii, depărtătorul cu lampă.
Graţie muncii sale puse în slujba medicinei, atât sistemul de sănătate, cât şi oamenii care i-au trecut prin mână au avut numai de câştigat.
Interesele băncii, mai presus de orice
Printre oltenii de seamă ai ţării se numără şi fostul guvernator al Băncii Naţionale, mehedinţeanul Ioan G. Bibicescu, cel care s-a împotrivit vehement strămutării Tezaurului României în Rusia. Conducător al băncii centrale a statului român într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa (1914-1921), Bibicescu a avut, de-a lungul vieţii, preocupări dintre cele mai variate: ziarist de marcă, culegător de folclor, teoretician, dar şi practician al domeniului economic, pasionat bibliofil. S-a născut la 8 noiembrie 1849, în familia unui negustor din comuna Cerneţi, judeţul Mehedinţi. Urmează şcoala primară în comuna natală şi apoi la Turnu Severin, după care devine elev la Liceul „Carol“ din Craiova, unde a fost o perioadă coleg şi prieten cu poetul Alexandru Macedonski. În 1870 îşi începe studiile la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care o va continua la Paris. Întors în ţară, acceptă un post de copist la Primăria Capitalei, unde se face remarcat de C.A. Rosetti. De această perioadă se leagă şi prietenia trainică cu Emil Costinescu şi Eugeniu Carada, cel care va avea un rol decisiv în formarea lui Ioan G. Bibicescu şi care îi favorizează ascensiunea în posturi de decizie în cadrul Băncii Naţionale. Astfel, la 11 decembrie 1916, prin Înalt Decret Regal, Ioan G. Bibicescu este învestit guvernator. După numirea sa în acest post, la trei luni de la intrarea în război a României, cea mai marte parte a teritoriului ţării este ocupată de inamic. Preocupat şi îngrijorat de soarta tezaurului românesc care trebuia transportat la Moscova, el formulează condiţiile absolut obligatorii într-o acţiune atât de importantă. „La 11 decembrie 1916, prin scrisoare nr. 53.402 adresată ministrului de Finanţe, Bibicescu remarca «gravitatea excepţională» a unui asemenea fapt. El era de acord cu punerea în siguranţă a tezaurului contra unei invazii străine, însă numai după obţinerea de garanţii din partea guvernului rus“, se notează în lucrarea „Legendele bătrânei doamne“, purtând semnătura Cristian Păunescu şi Marian Ştefan. La 12 decembrie 1916, guvernul hotărăşte că „trebuie să se pună în siguranţă, în Rusia, tezaurul Băncii Naţionale şi aprobă transportarea lui“.
„În noiembrie 1917, când s-a pus pentru prima dată problema evacuării tezarului românesc din Rusia în altă ţară aliată, guvernatorul Bibescu a refuzat să-şi dea acordul, fără a avea o solidă garanţie din partea puterilor Antantei, motivând că transportul tezaurului cu Transsiberianul în vremuri atât de tulburi nu avea nici o şansă de reuşită“, se mai precizează în lucrarea amintită.
Ba mai mult, în timpul tratativelor de pace de la Bucureşti, din primăvara lui 1918, deşi Banca Naţională nu era reprezentată, Ioan G. Bibicescu a căutat, prin intermediul lui Alexandru Ştefănescu, delegat al guvernului la aceste tratative, să se împotrivească la tot ce era contrar intereselor băncii.
Nu putem decât să fim mândri că suntem olteni şi că din regiunea noastră s-au ridicat capete luminate care au dus cu mândrie numele ţării peste hotare.
