10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalFals avocat, condamnat cu suspendare

Fals avocat, condamnat cu suspendare

Un bărbat de 31 de ani, trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul“, a fost condamnat de Judecătoria Craiova la patru ani de închisoare cu suspendare.
Alin Laurențiu Dumitrescu a fost reținut pe 8 august, în urma unei acţiuni de prindere în flagrant organizată de ofiţerii Biroului de Investigaţii Criminale Craiova. Oamenii legii au fost sesizaţi de Ștefan Spătărelu, de 44 de ani, din comuna Cârcea, care a povestit că mama sa, Elena, de 69 de ani, a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat ce s-a recomandat avocat şi care i-a spus că fiul său a accidentat un copil minor pe o trecere de pietoni. „Avocatul“ i-a explicat femeii că fiul său are nevoie de suma de 6.000 de lei, bani pe care trebuie să-i dea familiei copilului rănit ca să nu se ajungă la un proces.
În baza sesizării făcute de bărbatul din Cârcea, oamenii legii au organizat o acţiune de prindere în flagrant şi l-au reţinut pe Dumitrescu imediat după ce primise cei 6.000 de lei de la femeia de 69 de ani.
În urma cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că bărbatul este autorul a încă trei înşelăciuni prin metoda „accidentul“, toate comise la începutul lunii august, două dintre victimele lui Dumitrescu fiind din comuna Cârcea şi una din Şimnicu de Sus. După flagrant, Dumitrescu a fost reţinut, iar ulterior a fost arestat preventiv, mandatul fiind emis de Tribunalul Dolj pe 13 august. Procurorii au terminat destul de repede cercetările în dosarul de înşelăciune întocmit pe numele lui Alin Laurențiu Dumitrescu, inculpatul fiind deferit justiţiei pe 7 octombrie.
Craioveanul şi-a recunoscut faptele pentru a scăpa cu o pedeapsă mai mică, iar, săptămâna trecută, Judecătoria Craiova l-a condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. În plus, instanţa a dispus ca inculpatul să achite păgubiţilor care s-au constituit părţi civile în dosar, Florica Călimară şi Florea Chirea, despăgubiri materiale de 3.000, respectiv 6.000 de lei.
Instanţa a mai dispus ca inculpatul să fie eliberat din arest dacă nu este arestat în alt dosar.
Hotărârea Judecătoriei Craiova poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova de procurori, părţile civile şi inculpat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS