Știri de ultima orăLocalCraiova: Sărbătoarea cărţii la Biblioteca Judeţeană

Craiova: Sărbătoarea cărţii la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză (ARPF), filiala Dolj, organizează mâine, de la ora 14:00, în Sala Nicolae Romanescu a instituţiei Sărbătoarea cărţii, decretând că „Întâia, mai presus de toate, e lectura…”. În cadrul manifestării vor susţine alocuţiuni prof. dr. Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene, conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, preşedintele filialei Dolj a Uniunii Scriitorilor din România, prof. Dana Vasile, inspector de Limbi romanice în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi de prof. dr. Maria Tronea, preşedinte onorific al ARPF, filiala Dolj şi consilier în Biroul naţional ARPF.

Momentul discursurilor va fi urmat de inaugurarea expoziţiei de carte „Littératures francophones”, dedicată sărbătorii a 20 de ani de când România este membră a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Expoziţia ilustrează bogăţia fondului de carte francofonă a Bibliotecii „Aman”, marcând aniversări precum Centenarul Camus sau Centenarul Lemonnier, dar şi diversitatea culturilor reunite sub semnul limbii lui Molière prin secţiunile Scriitori români de expresie franceză, Literatura belgiană de expresie franceză, Literatură elveţiană de expresie franceză, Literatura din Québec, Literatura Africii negre şi Literatura Americii de Nord.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS