25.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMamă judecată pentru că şi-a aruncat copilul câinilor

Mamă judecată pentru că şi-a aruncat copilul câinilor

Maria Pavel, femeia de 31 de ani, din comuna gorjeană Bărbătești, care și-a aruncat la câini nou-născutul, a fost trimisă în judecată pentru omor calificat. Femeia nu a recunoscut că și-a ucis copilul, găsit în curtea Spitalului din Târgu Cărbuneşti.
„Clientei mele i-a fost prezentat materialul de urmărire penală și procurorul de caz a luat decizia ca aceasta să fie trimisă în judecată pentru omor calificat. În continuare, clienta mea nu recunoaște faptele de care este acuzată“, a spus avocatul Mariei Pavel.
Potrivit procurorilor, femeia s-a aflat în Spitalul Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti în perioada anterioară datei de 18 aprilie, în calitate de însoţitoare a nepotului său de 11 ani, internat în spital.
A născut în toaleta spitalului și apoi și-a aruncat copilul, cu tot cu placentă, în curtea unității spitalicești, unde l-au mâncat câinii. Din actele premergătoare efectuate de anchetatori, a rezultat că nou-născutul s-a născut la termen, a fost viabil, iar moartea acestuia a fost violentă, fiind cauzată de acţiunea sau inacţiunea unei persoane.
Procurorii au audiat câteva zeci de femei până au depistat-o pe mamă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS