32.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Accident cu trei victime, la Balș

Olt: Accident cu trei victime, la Balș

Pompierii SMURD de la Detașamentul Slatina și o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare, de la Garda Balș au intervenit, aseară, în orașul Balș, strada Nicolae Titulescu, la un accident rutier. În sprijinul militarilor au venit și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță.   

Potrivit unui comunicat al ISU Olt, în urma evenimentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale de urgență, iar un autoturism și o motocicletă au fost serios avariate. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare. Bărbatul de 41 de ani, din orașul Balș, a fost preluat, conștient, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la UPU Slatina. Cadrele medicale au decis transferul bărbatului la UPU Craiova.

Cea de-a două victima, un tânăr de 20 de ani, din Slatina, a fost preluată, inconștientă, politraumatizată și transportată la spitalul Slatina. Tot la spitalul din Slatina a ajuns și al doilea bărbat, de 25 de ani, din Slatina, aflat pe motocicletă, găsit la nivelul solului, conștient, acesta prezenta plagă și hematom la nivelul capului, plăgi și excoriații la nivelul membrelor inferioare și superioare și dureri la cap.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS