18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn mort şi 12 răniţi într-un accident de muncă la Roşiuţa

Un mort şi 12 răniţi într-un accident de muncă la Roşiuţa

Un grav accident de muncă s-a produs ieri-dimineaţă la Cariera Roşiuţa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Un autovehicul care transporta 12 mineri şi ingineri a rămas blocat pe o pantă şi s-a răsturnat într-un şanţ, în apropierea haldei Ştiucani. Conducătorul auto, de 47 de ani, era angajatul unei firme prestatoare de servicii din Drobeta Turnu-Severin. Utilajul transporta salariaţii carierei între punctele de lucru. Autoturismul, o autoutilitară mixtă pentru transport marfă şi persoane, nu a mai putut fi controlat în momentul în care a rămas blocat pe o pantă, s-a înclinat şi s-a răsturnat pe o parte. Sub maşină au fost prinşi pasagerii, însă zona din faţă a autovehicului a fost grav avariată, şoferul fiind practic zdrobit între fiarele care s-au îndoit sub presiunea uriaşă a greutăţii maşinii. Conducătorul auto a murit pe loc, neavând nici o şansă de supravieţuire. Un pasager a rămas, de asemenea, blocat între fiarele îndoite, fiind rănit grav.

Descarcerare şi elicoptere ale SMURD

La locul producerii accidentului de muncă au fost trimise imediat mai multe ambulanţe, un echipaj de descarcerare, precum şi un elicopter al SMURD Craiova. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au reuşit să-i scoată pe pasageri de sub maşină şi să taie fiarele pentru a-i extrage pe şofer şi pe minerul rănit mai grav. Opt persoane au fost internate la Spitalul Orăşenesc din Motru, în urma accidentului de muncă produs la Cariera Roşiuţa, restul suferind răni mai uşoare şi neavând nevoie de internare. Potrivit lui Teodor Zavate, managerul Spitalului din Motru, doi dintre răniţi au fost aduşi în stare gravă. Unul dintre cei doi răniţi, care a suferit un traumatism cranian grav, a fost transportat cu un elicopter al SMURD la Spitalul din Craiova. Al doilea rănit, care a suferit un traumatism de coloană cervicală, era pregătit ieri pentru a fi trimis cu elicopterul la un Spitalul din Craiova sau la o clinică din Bucureşti. Răniţii care au rămas la unitatea medicală din Motru se aflau ieri în evaluare, fiind internaţi cu fracturi de membre, luxaţii şi alte traumatisme produse în urma accidentului. Teodor Zavate a precizat că, dacă va fi cazul de intervenţii care nu vor putea fi rezolvate la nivelul unităţii medicale, unii răniţi vor fi transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. „Nu am mai primit de mult atâtea persoane rănite într-o singură zi. Între cei aduşi, doi au fost cu răni mai grave, respectiv unul cu traumatism cranian, iar celălalt cu traumatism de coloană cervicală. Restul prezintă fracturi de humerus, hemitorace, luxaţii, în funcţie de cum au fost prinşi sub maşină. Unii au fost externaţi. Vom evalua în permanenţă starea de sănătate a celor internaţi pentru a nu apărea complicaţii. Dacă va fi cazul, îi vom transfera pe cei cu probleme la Spitalul din Târgu Jiu“, a declarat Teodor Zavate, managerul Spitalului Orăşenesc din Motru. Ieri după-amiază, trei dintre răniţi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Cel mai grav accident de la înfiinţarea CEO

O echipă de inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj s-a deplasat ieri la Cariera Roşiuţa pentru a efectua verificări. Comisia de anchetă va stabili cauza producerii accidentului de muncă, ţinând cont de starea tehnică a maşinii de transport muncitori şi de alte elemente care ar fi putut contribui la producerea evenimentului, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 12 au fost rănite, dintre care două grav. Din echipa de anchetă face parte şi un procuror. Potrivit liderilor de sindicat din zona Roşiuţa, accidentul de muncă produs ieri în carieră este cel mai grav de la înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia. Şoferul maşinii de transport, decedat în accident, avea 47 de ani şi era tatăl a două fete, dintre care una se pregătea de nuntă.

Sindicatele, alături
de victime

Preşedintele Sindicatului din Cariera Roşiuţa, Gabriel Roşca, s-a deplasat ieri la Craiova pentru a transporta familia unuia dintre răniţi, respectiv inginerul Chirculescu, care îndeplineşte funcţia de adjunct-şef de sector în cadrul Carierei. Angajatul Complexului Energetic Oltenia a suferit un traumatism cranian sever şi a fost trimis cu un elicopter de la Spitalul din Motru la Spitalul din Craiova. „Sindicatul, împreună cu tot biroul executiv, s-a implicat pentru a-i ajuta pe răniţi şi pe rudele acestora. Este vorba de transport şi vom pune la dispoziţie tot ce este nevoie pentru a fi alături de colegii noştri. Inginerul Chirculescu a ajuns la UPU şi i-au fost aplicate mai multe manevre de resuscitare. Să sperăm că totul se va termina cu bine. Nu plecăm de aici până nu ştim că este totul în regulă. Mai este un salariat, Huluban, la Spitalul din Motru, care ar putea fi trimis şi el la Bucureşti. Are un traumatism la coloană. Eu am atras atenţia şi în trecut asupra a ceea ce se întâmplă cu acest tip de transport. Am avut un incident similar şi maşina transporta 50 de oameni, dar atunci nu s-a răsturnat. Era alt şofer. La vremea respectivă, şoferului i s-a desfăcut contractul de muncă. Acum am înţeles că şoferul ar fi rămas blocat în pantă, a vrut să dea înapoi şi a deschis uşa, să vadă, ar fi căzut din maşină şi aceasta a venit peste el. Au fost nu ştiu ce probleme cu frânele. Sper ca acum să fie verificată starea tehnică a tuturor maşinilor. Este vorba de siguranţa salariaţilor, mai ales că drumurile din carieră sunt aşa cum sunt şi condiţiile sunt foarte grele, mai ales că a plouat foarte mult“, a declarat liderul de sindicat, Gabriel Roşca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS