18.3 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Grupare infracţională specializată în clonare de carduri, destructurată

Mehedinţi: Grupare infracţională specializată în clonare de carduri, destructurată

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Mehedinţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, au efectuat astăzi 38 de percheziţii domiciliare pe raza a 17 judeţe, acţiunea vizând destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membri sunt acuzaţi că au clonat peste 50.000 de cărţi de credit. În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate numeroase medii de stocare ale datelor informatice, care urmează a fi expertizate.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea vizată era specializată în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, modificare de date informatice fără drept, deţinere fără drept de date informatice în scopul săvârşirii de infracţiuni, fals informatic, fraudă informatică, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi înşelăciune.

Activitatea infracţională a membrilor grupării, desfăşurată din 2009 şi până în prezent, a fost structurată pe mai multe paliere, fiecare persoană implicată având atribuţii bine determinate. Astfel, liderul grupării şi alte două persoane se ocupau cu obţinerea datelor de identificare a cărţilor de credit, prin interceptarea fără drept a unei transmisii de date informatice. Alte persoane aveau rolul de a cumpăra datele de cărţi de credit de la liderul grupării, date pe care ulterior le comercializau la un preţ mai mare decât cel de achiziţie. Alţi membri ai grupării falsificau instrumentele de plată electronică, acestea fiind folosite personal prin accesarea fără drept a unor sisteme informatice (ATM-uri, cumpărături on-line) sau încredinţate altor persoane în vederea folosirii lor. Ultimul palier al grupării infracţionale era reprezentat de persoanele care, în schimbul unor sume modice, foloseau instrumentele de plată electronică falsificate, obţinute de la persoanele de pe palierul precedent, sumele sau bunurile obţinute fiind remise celor din palierele superioare.

Activitatea infracţională a învinuiţilor a vizat peste 24 de ţări atât din Uniunea Europeană cât şi din afara acesteia, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Au fost compromise peste 50.000 de date de cărţi de credit, prejudiciul fiind estimat până în acest moment la 2.500.000 de dolari.    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS