11.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalO stagiune altfel la Filarmonica „Oltenia“

O stagiune altfel la Filarmonica „Oltenia“

Filarmonica „Oltenia“ vine în întâmpinarea iubitorilor muzicii cu o stagiune „puţin diferită“, după cum menţiona managerul instituţiei de cultură, Vlad Drăgulescu. Primul concert, care va marca deschiderea seriilor muzicale, va avea loc vineri, 4 octombrie, de la ora 20.00, cu „Messa da Requiem pentru solişti, cor şi orchestră“ de Giuseppe Verdi, după o pauză de nouă stagiuni pe scena Filarmonicii. „Un concert care nu este la îndemâna oricui, dat fiind faptul că el presupune angrenarea unui cvartet vocal şi a unei soprane foarte bune“, după cum a menţionat dirijorul Horia Andreescu, care revine după patru ani în Cetatea Banilor.
Stagiunea Filarmonicii va continua cu reprezentaţii muzicale deosebite, cu un festival diferit, „Craiova muzicală“, aflat la cea de-a XXXX-a ediţie, cu un concert extraordinar la Sala Polivalentă „Mozart Rocks“ şi alte proiecte inedite.
„Venim cu o formulă de stagiune în care implicăm cât mai mult societatea craioveană. Vom avea concerte dedicate facultăţilor, de exemplu, în această primă lună va fi un concert în colaborare cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale. De asemenea, sunt incluse în stagiunea noastră concerte făcute special pentru bresle, dar şi evenimente muzicale organizate cu diverse firme din Craiova, care vor veni alături de noi sprijinind concertele şi oferind o parte din bilete gratuit publicului meloman. Nu poate să vină toamna fără Festivalul «Craiova muzicală» şi pentru că suntem la cea de-a XXXX-a ediţie. Ne-am dorit să facem o adevărată sărbătoare din acest lucru şi vă punem la dispoziţie 40 de evenimente. Vor fi invitaţi de tot soiul. Vom ieşi din cămaşa noastră a muzicii simfonice şi vom merge şi către celelalte genuri muzicale. Vom avea concerte rock, jazz, pop, folk. Îşi vor da concursul şi Liceul de Artă «Marin Sorescu» şi Conservatorul, chiar şi fanfara militară, Ansamblul «Maria Tănase», Teatrul Liric «Elena Teodorini»“, a precizat Vlad Drăgulescu. Altă noutate a stagiunii Filarmonicii „Oltenia“ este decalarea orei de începere a concertelor, de la ora 19.00, cum era publicul obişnuit, la ora 20.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS