7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAngajaţi ai Primăriei Caraula, agresaţi în curtea instituţiei

Angajaţi ai Primăriei Caraula, agresaţi în curtea instituţiei

Un tânăr din comuna doljeană Caraula este cercetat penal de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune, după un conflict pe care l-a avut cu doi angajaţi ai primăriei aflaţi în acel moment în curtea instituţiei.

Incidentul, confirmat de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, a avut loc pe 15 august, la o oră după miezul nopţii, chiar în faţa clădirii Primăriei Caraula. În instituţie se aflau Eugen Ganea, unul dintre angajaţii însărcinaţi cu paza acestui obiectiv, şi Viorel Antonie, electromecanic, şi el angajat al primăriei, ambii din localitate. Conflictul a pornit după ce Eugen Ganea, de 53 de ani, a ieşit pe aleea din faţa instituţiei pentru a încerca să potolească un grup de tineri din localitate, aflaţi în trei autoturisme, care „îşi etalau cunoştinţele în arta condusului“, după cum ne-a relatat o rudă a paznicului. Bărbatul i-ar fi rugat să părăsească acel loc, însă, iritat de acest lucru, Valerică Ciobanu, un localnic, de 21 de ani, aflat în acel grup, ar fi început să-l înjure şi să-l ameninţe cu bătaia pe Eugen Ganea.
Din spusele aceleiaşi rude, agentul de pază s-ar fi întors spre primărie pentru a merge să sune la 112, moment în care Valerică Ciobanu ar fi venit pe la spate şi l-ar fi lovit în zona capului, doborându-l la pământ. Tânărul ar fi continuat să-l lovească pe paznic cu pumnii şi cu picioarele, moment în care celălalt angajat aflat în instituţie, Viorel Antonie, a încercat să intervină. Fără succes însă, pentru că a fost imediat „potolit“ de câţiva tineri din grup, electromecanicul alegându-se cu un ochi vânăt şi cu câteva contuzii minore. După cele întâmplate, tinerii ar fi părăsit în grabă locul faptei, la scurt timp la primărie ajungând un echipaj al poliţiei şi o ambulanţă, care l-a transportat pe Eugen Ganea la Spitalul Municipal Calafat, pentru a primi îngrijiri medicale.

Dosar de cercetare penală pentru agresor

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au precizat că, în acest caz, pe numele lui Valerică Ciobanu a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune, iar în funcţie de numărul de zile de spitalizare a părţii vătămate se va face încadrarea juridică a faptei. Poliţiştii au mai menţionat că agresorul nu a mai avut până acum alte dosare de cercetare penală.
După vizita la unitatea medicală din Calafat, pentru că durerile persistau, Eugen Ganea s-a prezentat joi seară şi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova, pentru un control amănunţit. Bărbatul a ajuns la ora 22.18 şi a părăsit Urgenţa la ora 2.10, medicii consemnând faptul că pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral acut recent, echimoze bilaterale orbitale, o plagă suturată în regiunea frontală şi plăgi contuze la nivelul buzelor. Victima se va prezenta luni şi la Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova, pentru a-şi scoate un certificat medico-legal în baza căruia vrea să i se facă dreptate, iar agresorul să fie pedepsit.

Tineri „scăpaţi puţin de sub contol“

Localnicii susţin că în comună există grupuri de tineri care tulbură mai mereu liniştea publică. „Pe raza comunei Caraula există de mai mult timp câteva grupuri de tineri fără ocupaţie care tulbură frecvent liniştea publică şi manifestă violenţă fizică şi verbală la adresa cetăţenilor localităţii. În parcarea din faţa primăriei se consumă seară de seară navete întregi de bere, după care încep drifturile cu maşini până spre dimineaţă“, ne-a sesizat, în scris, un localnic.
Primarul din Caraula, Ştefan Vancea, recunoaşte că mai sunt tineri în comună „scăpaţi puţin de sub control de familii“, dar susţine că incidentul de joi a fost izolat. „De obicei nu se întâmplă astfel de lucruri, că se auzeau până acum. Cert este că a existat un conflict chiar în curtea primăriei, că angajatul nostru era în timpul serviciului, că el le-a spus acelor tineri să plece de acolo, iar de aici până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Probabil că acei tineri erau şi băuţi, dar detaliile de acest gen numai poliţia le poate stabili. Sper ca astfel de incidente să nu se mai repete“, a spus edilul din Caraula.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS