http://www.youtube.com/watch?v=j0urelsfeK0
Am luat-o la pas prin Craiova în căutarea puţinelor anticariate ale unui oraş care aspiră la statutul de capitală culturală europeană. Un spaţiu care să adăpostească numai cărţi vechi şi valoroase nu există în oraş.
Există un singur magazin de anticariat în Craiova. Aici, cărţile stau aliniate pe un singur raft, alături de alte lucruri. Deasupra volumelor sunt atârnate ghiozdane şi o geantă de voiaj. Imediat îţi ia ochii şi o borsetă pentru laptop de un roşu aprins, dar şi cutii cu jocuri pentru copii. În faţa raftului cu cărţi găseşti aşezate lustre, veioze, becuri.
Anticariatul, în care ar trebui să se vândă cărţi vechi sau obiecte de artă, a ajuns un fel de librărie.
„Nu merge deloc vânzarea. Ori nu se citeşte, ori nu sunt bani“, spune Maria Radu, vânzătoarea. Aflăm că cele mai importante cărţi pe care le are anticariatul în care lucrează aceasta sunt o colecţie de Balzac cu nouă volume şi cartea „Clasicii literaturii române“, iar cele mai vechi cărţi – „Paradisul românesc“ din 1929 şi o carte în germană din 1931. Volumele de prestigiu sunt foarte puţine şi se găsesc greu. Cartea de consum este cea care face legea, iar cei care caută altceva resimt lipsa unui anticariat în adevăratul sens al cuvântului. „În Craiova, sunt foarte puţine. Mai găsesc ce îmi trebuie, mai fac comandă şi pe internet. Dar Craiovei îi lipseşte un anticariat în adevăratul sens al cuvântului“, mărturiseşte Nicu Vintilă, pe care l-am întâlnit în faţa unei tarabe cu cărţi.
Nu există un anticariat adevărat
În centru, pe strada Lipscani, Ilie Panduru stă în spatele unei mese pe care sunt aşezate, ca pentru poză, câteva volume. Vinde de 40 de ani cărţi vechi. Spune cu patos că în fiecare dimineaţă vine cu autobuzul 29, de la Bucovăţ. Are probleme la o mână şi la un picior, aşa s-a născut şi nu a putut să muncească altceva. Nu se mândreşte cu cine ştie ce titluri pentru că majoritatea cărţilor le primeşte „pe degeaba“ de la oamenii care vor să îl ajute să facă un ban. Nu are un loc în care să îşi depoziteze marfa seara, după ce pleacă acasă. „Le las la magazine, aici, că mă-nţeleg cei de aici şi mă ştiu de mult timp. Îmi aduce lumea şi haine, şi mâncare“, spune în timp ce trage o cămaşă dintr-o cutie pe care abia a primit-o. Cea mai bună carte pe care o are, după cum mărturiseşte, este romanul „Mara“ de Ioan Slavici.
Literatura de consum ocupă spaţii generoase în anticariatele ambulante din Craiova. Titlurile cu Sandra Brown strălucesc pe tarabe alături de atlase de geografie, cărţi de paranormal şi SF. Cumpărătorii ocazionali caută anticariatele pentru preţurile mici pe care le au cărţile şi nu neapărat pentru volume de colecţie sau foarte vechi şi greu de găsit. Dezavantajaţi sunt cunoscătorii, care nu găsesc prea des ce caută. „E păcat că nu există un anticariat în adevăratul sens al cuvântului în oraş. Cititul ne ţine mintea trează. Eu am nevoie acum de un dicţionar român-italian, dar nu găsesc“, spune Teodora Tudor, care se uită printre cărţile de pe tarabă.
Puţine volume
de prestigiu
În Piaţa Mare, Nicu Rădulescu îşi aşază cu grijă cărţile pe tarabă. De zece ani vinde cărţi, dar spune că în ultimul timp nu prea mai merge. Pe taraba de care are foarte mare grijă sunt cărţi de toate genurile. Chiar şi cărţi noi din colecţiile Adevărul şi Jurnalul Naţional. „Cei care mai cumpără cât de cât sunt oamenii mai bătrâni sau părinţii. Tineri vin foarte puţini“, spune bărbatul. Îl întrebăm dacă printre cărţile pe care le vinde se numără şi volume de prestigiu: „Mai puţine, dar la mine ajung totuşi cărţi de valoare şi cărţi vechi“, mărturiseşte omul. O zăresc şi pe soţia anticarului, o femeie cu faţa blândă: „Oamenii nu mai au bani. Au griji şi nu mai au timp să citească. Trăim într-o vreme agitată şi ca să citeşti îţi trebuie pace interioară“. Oamenii vin, se uită, răsfoiesc, mai întreabă ceva şi pleacă fără să ia nimic.
În felul în care craiovenii se raportează la carte mai sunt multe de schimbat, iar internetul, pe care mereu dăm vina, nu poate scuza indiferenţa noastră faţă de lectură.
Ana Maria Predilă
