Lumea văzută prin ochii lui Dan Puric este lumea reală, în care cosmetizarea nu-şi are locul, iar adevărul faptelor spus franc
este uneori prea crud
L-am întâlnit pe Dan Puric la Craiova după reprezentaţia de succes „Idolul şi Ion Anapoda“, care s-a jucat cu sala plină, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ la începutul acestei săptămâni. A avut amabilitatea de a răspunde celor câteva întrebări despre lumea teatrului de astăzi, dezvăluind adevărul crud.
Reporter: Iubirea, generozitatea şi încrederea în valorile morale sunt anapoda, astăzi? Are lumea nevoie de aceste repere?
Dan Puric: Iubirea nu este anapoda, valorile sunt răsturnate. Poporul român, în intimitatea lui, îşi păstrează dragostea, dar nu mai are ce să iubească, din moment ce l-au distrus pe Eminescu, au distrus fondul moral al ţării. Şi asta s-a făcut cu ajutorul multor trădători intelectuali din ţară, care au creat un spaţiu de dilemă, nu de certitudine vizavi de valorile noastre, în loc să creeze un spaţiu de certitudine. Şi atunci, poporul român este derutat. Nu mai vorbesc de tineret, care este desprins de aceste valori.
Rep.: Prin actul artistic credeţi că puteţi reînvia aceste valori pierdute?
D.P.: Nu orice act artistic, căci în numele artei s-au făcut multe piese patologice şi pornografice şi se numesc acte artistice. Ştiţi cum spunea Părintele Stăniloae: „Arta trezeşte omul din fiară, nu fiara din om“.
Rep.: De ce are nevoie astăzi românul?
D.P.: Românii au astăzi nevoie de normalitate.
Rep.: Sunteţi actor, faceţi regie, scrieţi. Cum reuşiţi să le faceţi pe toate perfect?
D.P.: Nu ştiu dacă le fac bine. Toate merg printr-un singur demers: atitudinea mea în faţa lumii, atitudine creştină. Încerc să fiu cât mai aproape de lucrurile cinstite sufleteşte şi atunci poţi să faci şi un zid la o casă. Nu furi cărămizi cum fură ăştia în parlament, în sănătate sau în cultură. E ca un ţăran care îşi îngrijeşte bine un ogor şi nu are nevoie să bage acceleratori pe roşii ca să le vândă el mai repede, să fie şmecher sau să ia sămânţă turcească. Ăla este un ţăran idiotizat. Ţăranul adevărat păstrează sămânţa de vara şi pământul curat şi nechimizat, eventual pune nişte bălegar.
Rep.: Ce înseamnă astăzi performanţa în teatru?
D.P.: Nesimţirea autorităţilor culturale faţă de aşa ceva. Adică performanţa este singură. Şi-n teatru, şi-n cultură. Sunt institute acreditate să fie nesimţite şi Ministerul Culturii, şi Institutul Cultural Român, care de la înfiinţare până acum şi-a exprimat predilecţia pentru alegerea nonvalorii şi patologiei româneşti. Ei sunt responsabili, în primul rând, de vraiştea aceasta culturală.
Rep.: Cum aţi descrie publicul prezent astăzi în sălile de teatru? Sunteţi mulţumit de el?
D.P.: Este un public care nu şi-a pierdut fondul sufletesc, după 20 de ani de pornografie prin televiziune şi de patologizare prin teatru. Mă mir şi eu că mai există.
Rep.: Ce proiecte aveţi în derulare?
D.P.: Proiectul meu este să rezist, să supravieţuiesc în acest ghetou ordinar de muncă silnică făcut de comunişti cu ajutorul Occidentului şi să-mi văd de treabă. Iată, ca şi în acest spectacol să creez momente de bucurie pentru public.
