Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va tranşa în curând soarta Parcului Hanul Doctorului din Craiova, o afacere de zeci de milioane de euro, care ridică mari semne de întrebare legate de respectarea cadrului legal privind retrocedarea
Bătălia pe Hanul Doctorului se duce de ani buni. Poziţionat strategic, de o parte a drumului către Bucureşti, lângă aeroport şi Parcul Industrial Craiova, Hanul a înflăcărat minţile avide de zecile de milioane de euro care ar putea fi obţinute prin transformarea spaţiilor verzi în proiecte imobiliare. Cele 14 hectare de teren sunt printre puţinele redute verzi pe care le mai are oraşul. În rest, s-a retrocedat tot, în funcţie de interese, apoi s-a ras totul, fără discernământ. Cum pământurile de împărţit s-au împuţinat odată cu trecerea timpului, Hanul Doctorului s-a transformat într-o mină de aur. Povestea retrocedării parcului este demnă de o telenovelă cu trădări, răsturnări de situaţie şi mulţi bani în joc.
Cea care conduce grupul persoanelor care au revendicat terenul de la Hanul Doctorului este Marilena Ingeaua, fost membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 247/2005 privind retrocedările din cadrul Primăriei Craiova. Încă de la apariţia, în 1991, a primei legi de retrocedare a terenurilor confiscate de comunişti, Ingeaua împreună cu rudele sale au cerut primăriei să-i retrocedeze zeci de hectare de teren moştenite, printre care şi Hanul Doctorului. Primăria a refuzat constant, din diverse motive, să le retrocedeze pământul, inclusiv cele 14 hectare ale Hanului. Nemulţumiţi, revendicatorii au dat în judecată primăria, cerând restituirea în natură a terenurilor rămase libere în zona Hanul Doctorului, terenuri fără construcţii şi neafectate de lucrări de interes public. Şi de aici a început nebunia proceselor.
Barierele legale din calea retrocedării
Două acte normative au stat în calea retrocedării până acum a terenului şi lacului de la Han. Teoretic, dacă ar fi fost respectate, Craiova nu ar fi ajuns astăzi în situaţia de a pierde încă una dintre puţinele zone verzi din oraş. Este vorba despre Legea nr. 47/2007, aflată încă în vigoare, lege care modifică Legea nr. 18/1991 privind retrocedarea şi care spune următoarele: „Terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale (…) nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie, pentru lucrări de interes naţional“. În sprijinul legii în cauză care ar trebui să frâneze retrocedările haotice ale parcurilor vine Hotărârea de Guvern nr. 965/2002, privind atestarea domeniului public, unde, la poziţia 4794, Hanul Doctorului figurează ca parc, iar la poziţia 4783 figurează Hanul Doctorului – lac de acumulare. Şi, totuşi, unde-i lege, e tocmeală! Pentru a putea să li se retrocedeze parcul, revendicatorii au contestat în instanţă legalitatea includerii lui în domeniul public, deci au dat practic guvernul în judecată. Şi au şi câştigat la Craiova . Un judecător de la Curtea de Apel a considerat nelegală includerea parcului în domeniul public al oraşului, bazându-se pe o expertiză tehnică uluitoare făcută de un „expert“ în domeniu, care a considerat că Hanul Doctorului nu este parc public, deoarece pe terenuri şi pe lac nu există amenajări care să-i confere această calitate. „Pe terenurile aferente poziţiilor 4794 şi 4783 (parcul şi lacul – n.r.) nu există nici o amenajare care să îi confere afectaţiunea de parc public (…) În anexa 2 a HG nr. 965/2002 coloana «elemente de identificare» este menţionată suprafaţa de 14 hectare, dar în aceeaşi coloană nu sunt menţionate amenajări. Nu este menţionată suprafaţa construită, desfăşurată, utilă, regim de înălţime (…)“, se arată în expertiza buclucaşă.
Salvarea primăriei, chiar dacă temporară, a venit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a infirmat sentinţa Curţii de Apel, deci parcul a rămas în domeniul public. În concluzie, nu putea fi retrocedat, după cum spune negru pe alb Legea nr. 47/2007. Acest lucru a fost subliniat şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, într-un răspuns trimis Prefecturii Dolj, preciza că „prin textul de lege (…) se interzice dezafectarea din domeniul public a terenurilor precizate de legiuitor pentru alte situaţii decât lucrările de interes naţional. Credem că modificarea adusă textului de lege este de imediată aplicare, astfel încât, în situaţia în care vechile amplasamente revendicate de foştii proprietari fac parte din categoriile de terenuri ce nu pot fi dezafectate, iar dreptul de proprietate al acestora nu a fost validat de către comisiile judeţene, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 10 din HG nr. 890/2005“.
Iar articolul 10 spune că, în situaţiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar i se va oferi alt amplasament.
Parcul, restituit în natură
Cu toate acestea, Curtea de Apel Braşov a decis în octombrie 2011 să restituie în natură cele 16,6 hectare ale Parcului Hanul Doctorului, aici incluzându-se şi lacul. Astfel, procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, pe 8 februarie, ar trebui să judece cauza în dosarul din care fac parte Marilena Ingeaua, familiile Popescu şi Marinescu, precum şi mai multe instituţii ale statului, printre care Primăria Craiova prin primar, Prefectura Dolj şi Cancelaria Primului-Ministru – Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor. Întrebarea care se pune pare fără răspuns pentru primărie. Dacă sentinţa de retrocedare va rămâne definitivă şi irevocabilă, ce va respecta ea atunci: decizia judecătorului sau legea care interzice retrocedarea? Specialiştii chestionaţi de GdS spun că nici un judecător nu poate aproba retrocedarea dacă parcul face încă parte din domeniul public, deci ar trebui obţinută mai întâi o astfel de sentinţă. Primăria însă susţine, într-un răspuns trimis GdS, că parcul figurează în domeniul public al oraşului şi în administrarea Regiei de Administrare a Domeniului Public. Din datele furnizate de municipalitate rezultă că, şi în eventualitatea retrocedării, parcul nu-şi poate schimba destinaţia. „Conform prevederilor articolului 18 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, schimbarea destinaţiei terenurilor înregistrate în registrul local al spaţiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică (…) iar OUG nr. 114/2007 (…) prevede că: schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alineatului 1 sunt lovite de nulitate absolută“, se arată în răspunsul primăriei. Asta înseamnă că, dacă vor primi definitiv parcul, revendicatorii pot scoate bani din el doar dacă îl vând primăriei, care, la rândul ei, să-i dea altă utilitate publică. Sumele ar fi însă astronomice.
