16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProiectul Secţiei de Istorie-Arheologie, dus la bun sfârşit

Proiectul Secţiei de Istorie-Arheologie, dus la bun sfârşit

Oficial, s-a încheiat proiectul cu finanţare europeană în ceea ce priveşte consolidarea, restaurarea şi modernizarea Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova. Anunţul a fost făcut joi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Laurenţiu Ivanovici, şi managerul de proiect, Ileana Măjină.
Costurile proiectului pe fonduri europene, realizat pe axa turismului şi a patrimoniului cultural, s-au ridicat la peste șase milioane de euro, din care contribuţia CJ Dolj a fost de 378.393,07 lei. „Ne revine astăzi bucuria de a anunţa finalizarea acestui proiect, unul în urma căruia acest edificiu este pus în valoare. Este o parte a unui proiect mai amplu în care urmează punerea în valoare a colecţiei acestui muzeu. Era o clădire gri, pe care creştea iedera. Am fost bucuros să văd că au fost păstrate toate elementele arhitecturale originale“, a spus Laurenţiu Ivanovici, referindu-se la această clădire emblematică pentru regiunea noastră.

„Am salvat o clădire care stătea să cadă“

Managerul de proiect, Ileana Măjină, a lucrat alături de colegii ei la revitalizarea acestei secţii a muzeului. „A ieşit o clădire frumoasă, sigură. Atunci când am început să excavăm, am constatat că nu avea fundaţie; clădirea stătea pe o pătură de balast“, a mărturisit Ileana Măjină, completând cu faptul că exista o înclinare destul de mare a construcţiei din cauza lipsei fundaţiei. „Ne bucurăm nu că am reabilitat, ci că am salvat o clădire care stătea să cadă“. Totodată, Ileana Măjină a vorbit puţin şi despre Muzeul de Artă din Craiova, unde lucrările de restaurare sunt în plină desfăşurare. „Veţi avea o surpriză la Muzeul de Artă. Specialiştii spun că este cea mai frumoasă clădire din sudul României“.
Cornel Bălosu, şeful Secţiei de etnografie a Muzeului Olteniei, prezent şi el la eveniment, a povestit cu drag despre această realizare. „Muzeul este un spaţiu total, care reflectă fragmentele sociale şi culturale. Ce s-a întâmplat în ultimii şase ani se poate numi un reînceput. Dacă nu s-ar fi intervenit, ar fi fost o mare problemă. La secţia de istorie veţi avea surprize foarte mari“, a declarat acesta, asigurând că publicul larg se va putea bucura de ceva spectaculos, identitar şi de o varietate de informaţii culturale.
Secţia de Istorie-Arheologie a fost consolidată, restaurată şi modernizată pe o arie construită de 1.623 mp (cu acoperire parţială a curţii interioare), pe o arie desfăşurată de 3.910 mp, iar clădirea a fost dotată cu echipamente pentru protecţia obiectivelor de patrimoniu. Execuţia lucrărilor a avut o durată de 20 de luni, din august 2010 până în aprilie 2012. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt, desigur, cetăţenii Craiovei, cei din Dolj, dar şi din regiunea Olteniei, cei care practică turismul cultural, de afaceri sau individual, dar şi angajaţii muzeului, care pot lucra în condiţii bune şi la alte standarde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS