12 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj25.000 de dolari pentru preşcolarii din Podari

25.000 de dolari pentru preşcolarii din Podari

Zeci de copii din comuna Podari vor primi şi anul acesta sprijin pentru a merge la grădiniţă

Asociaţia OvidiuRo şi compania Cargill şi-au reafirmat ieri sprijinul pentru continuarea proiectului „Fiecare copil în grădiniţă“, început anul trecut şi în judeţul Dolj, cu scopul de a preveni abandonul şcolar. 58 de copii din familii sărace s-au înscris în acest program, care le-a oferit 150 de lei pentru haine, dar şi tichete sociale în valoare de 50 de lei pentru cei care au fost prezenţi. Cheltuielile au fost suportate de Cargill, care a alocat suma de 25.000 de dolari, dar şi de consiliul local, care a dat bani pentru haine. În acest an, numărul beneficiarilor a crescut, iar investiţia va continua.
În Dolj, beneficiari ai programului „Fiecare copil în grădiniţă“ sunt preşcolarii din satele Livezi, Branişte şi Podari.

Programul a fost prezentat guvernului

Programul „Fiecare copil în grădiniţă“ a început în România în anul şcolar 2010-2011, fiind iniţiat de Asociaţia OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Până în prezent, 1.400 de copii dezavantajaţi din 20 de localităţi au mers zilnic la grădiniţă. Printre aceştia s-au numărat şi cei de la Podari, comună care anul acesta are cu şapte preşcolari mai mult. Pe viitor se încearcă extinderea proiectului în cât mai multe localităţi, iar în final să fie adoptat de guvern. „Sunt vizaţi toţi copiii cu vârste cuprinse între trei şi şase ani. Grădiniţa este o perioadă importantă de formare şi educaţie, fapt care s-a văzut şi anul acesta la clasa pregătitoare. Au existat diferenţe evidente între cei care au frecventat grădiniţa şi cei care nu au participat. Aceste diferenţe vor fi transmise şi Ministerului Educaţiei şi vom încerca astfel ca acest program să fie preluat de guvern şi să devină unul naţional“, a precizat Maria Gheorghiu, cofondatorul român al Asociaţiei OvidiuRo

85% din creier se formează până la cinci ani

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei OvidiuRo, este important să se pună accent pe educaţia timpurie, care în prezent este neglijată. „85% din creierul uman se dezvoltă până la vârsta de cinci ani, arată studiile psihologice. Şi în America se spune că pentru fiecare dolar investit în educaţia timpurie se câştigă zece mai târziu. Beneficiarii se integrează mult mai uşor pe piaţa muncii. La noi nu se pune însă preţ pe acest aspect şi avem foarte mult de pierdut“, a mai precizat cofondatorul român al aAsociaţiei OvidiuRo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS