21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Omorâţi de tir

Doi tineri din Băileşti şi-a pierdut viaţa sâmbătă dimineaţă, după ce maşina cu care circulau pe DN 56 a intrat pe contrasens şi a fost lovită în plin de un tir care circula regulamentar din sensul opus.  
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.30, Alin Ciobanu, de 22 de ani, din Băileşti, care conducea un Ford Mondeo pe DN 56 Calafat – Craiova, pe raza localităţii Golenţi a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un tir condus regulamentar din sens opus de cetăţeanul bulgar Nenkov Petkov, de 56 de ani. Acesta din urmă a tras de dreapta de volan încercând să evite impactul cu Fordul, însă nu a reuşit. În urma impactului deosebit de violent, Fordul condus de tânărul de 22 de ani a fost proiectat în afara drumului, iar Ștefan Mareș, de 23 de ani, din Băilești, pasager pe bancheta din spate a Fordului, a murit pe loc. La locul accidentului au fost trimise mai multe ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, pompierii fiind cei care i-au scos pe răniţi din maşina avariată.
Șoferul Fordului a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova în stare gravă, iar ieri, la ora 12.45, a murit. Alţi doi  pasageri din același autoturism – Viorel Gușetoiu, de 26 de ani, și Valentin Purcea, de 23 de ani, ambii din Băilești, au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la Spitalul din Calafat.
Poliţiştii doljeni au precizat că încă nu s-a stabilit motivul pentru care autoturismul condus de Alin Ciobanu a intrat pe contrasens. În  momentul accidentului nu mai era alt autovehicul pe şosea, iar Fordul a intrat pe contrasens pe o porţiune de drum dreaptă, unde vizibilitatea este bună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS