25.6 C
Craiova
duminică, 15 iunie, 2025
Știri de ultima orăLocalCum aducem mai multe locuri de muncă în Craiova?

Cum aducem mai multe locuri de muncă în Craiova?

Se vorbeşte foarte mult în ultima vreme despre crearea de noi locuri de muncă, dar, paradoxal, nimeni nu încearcă măcar să înceapă să explice cum anume se poate întâmpla acest lucru.
Totuşi, Cosmin Enea, candidat la alegerile parlamentare din partea USL, ne-a clarificat faptul că „nu statul creează direct locuri de muncă, ci ceea ce trebuie să facă politicienii, în realitate, este să asigure, prin politici economice aplicate, mediul necesar creşterii gradului de ocupare“. Astfel, pe de o parte, actorii de pe piaţă să se poată dezvolta şi să îşi mărească numărul de angajaţi, iar, pe de altă parte, să fie create şi atrase noi companii pe piaţă.

Lista de măsuri concrete

„În acest sens, eu am un set de măsuri concrete pe care le susţin: reducerea impozitării muncii prin scăderea contribuţiei pentru asigurări, scăderea fiscalităţii prin impunerea regulii de zero taxe pentru angajarea cu jumătate de normă a tinerilor sub 25 de ani şi a persoanelor cu vârsta mai mare de 55 de ani sau chiar condiţionarea participării firmelor la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa unui anumit procent de angajaţi tineri. Problema locurilor de muncă este o problemă arzătoare a societăţii şi ea trebuie rezolvată cât mai repede posibil. Nu prin promisiuni, nu prin tragere de timp, ci acum, prin măsuri cât se poate de concrete. Iar eu intenţionez să fac acest lucru de îndată ce voi avea puterea să iniţiez proiecte de lege“, a declarat Cosmin Enea, candidat USL pentru Camera Deputaţilor.

Ema Stoicescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS