O revoluţie a persoanelor asigurate care sunt sau au fost spitalizate ar putea pune capăt dictaturii instaurate de spitale. Legea este de partea pacienţilor, dar nu e respectată de unităţile spitaliceşti. Iată cum pot câştiga bolnavii puşi pe drumuri de medici pentru a cumpăra medicamente războiul cu spitalul.
Un proverb spune că „unde-i lege nu-i tocmeală“, dar în societatea românească întâlnim destule exemple în care legea nu este luată în seamă. Şi nu pentru că nu ar fi cunoscută de cei care o încalcă, ci pentru că aceia cărora le conferă drepturi nu ştiu de existenţa ei. Sau pur şi simplu nu cred că pot reuşi să o facă respectată. Un astfel de exemplu vine din domeniul sănătăţii, unul de care românii se lovesc frecvent. Câţi dintre ei au fost nevoiţi să cumpere nu doar medicamente, ci şi tot felul de materiale sanitare pe perioada internării în spital? De la calmante până la mănuşi chirurgicale, aţă, faşă sau vată. O întrebare la care nu se poate oferi un răspuns clar, dar o situaţie în care s-au regăsit foarte mulţi asiguraţi. Aceştia trebuie să ştie însă că dictatura spitalelor poate fi înlăturată.
Ce spune legea
Mai întâi, iată câteva texte de lege care ar trebui să fie sfinte în relaţia spital – pacient. „Este interzisă emiterea pentru asiguraţi, pe timpul internării acestora, a prescripţiilor medicale cu şi fără contribuţie personală, precum şi a prescripţiilor medicale contra cost, deoarece medicaţia necesară şi tratamentul pacienţilor spitalizaţi se asigură integral de către unitatea spitalicească respectivă, indiferent de afecţiunile asociate“ – Ordinul nr. 832/2008 emis de Ministerul Sănătăţii, Anexa 2. „Spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice“, „în situaţia în care, pe perioada internării în spital, asiguratul suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, el trebuie să beneficieze de rambursarea contravalorii acestor cheltuieli la cerere, în baza unor documente medicale întocmite anterior de doctorul curant din secţia în care bolnavul a fost internat şi avizate de şeful de secţie şi de managerul spitalului“, „rambursarea acestor cheltuieli reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile proprii ale acestora, pe baza unei metodologii proprii“ – Anexa 17 din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, articolul 12.
Care este realitatea
În realitate, legea nu se respectă, asta şi pentru că pacienţii care ştiu de existenţa ei sfârşesc prin a se lăsa păgubaşi. Aleg să piardă din start lupta cu birocraţia, mulţumiţi doar că au scăpat de spital. La unii există şi frica de a nu se pune rău cu doctorii, de teamă că nu vor mai beneficia ulterior de servicii medicale, şi astfel renunţă la drepturile lor. Nu mai cere spitalului nici un act în baza căruia să poată solicita ulterior rambursarea cheltuielilor suportate din propriul buzunar pe perioada internării. Asta şi pentru că medicii au de cele mai multe ori „grijă“ să-l trimită pe pacient la cumpărături cu o „prescripţie“ fără valoare când vine vorba de respectarea legii. Un colţ de hârtie fără parafă sau pur şi simplu o solicitare verbală îi sunt suficiente bolnavului sau rudelor acestuia pentru a merge să cumpere cele necesare efectuării actului medical şi rezolvării cazului. O rezolvare care cade, aşa cum se arată în normativele enumerate mai sus, în sarcina exclusivă a spitalului. „Dacă s-ar strânge mai mulţi pacienţi care au trecut prin această situaţie şi şi-ar găsi un avocat bun, ar câştiga sută la sută în instanţă“, este de părere un medic craiovean. Dar numai la judecată nu se mai gândeşte un bolnav, după ce iese din spital.
Un lucru ar trebui însă să ştie: motive precum nu avem aceste medicamente sau materiale sanitare în stoc nu ar trebui să fie invocate de spitale, cel puţin din raţiuni economice. Dacă ar trebui să deconteze ulterior, în baza legii, medicamentele cumpărate de pacienţii internaţi, spitalul ar cheltui mult mai mult. Pentru că una este să plăteşti pentru nişte medicamente cumpărate la bucată din farmacie de fiecare bolnav şi alta este să achiziţionezi tu, ca spital, prin licitaţie, o cantitate foarte mare de medicamente. Preţul cu care un medicament intră în farmacia spitalului, pentru circuitul intern, este mult mai mic decât cel din circuitul extern, întâlnit în orice farmacie, lucru confirmat chiar de managerii de spitale. Aşadar, când bolnavii sunt expediaţi la farmacie cu o „listă“ parafată sau nu de medic, spitalul ştie că nu va plăti pentru acele „cumpărături“. Cine câştigă din această afacere? Ajungem imediat şi acolo.
Cine ar trebui să intervină
Mai întâi ar trebui să se ştie care instituţie a statului ar putea interveni în această realitate cotidiană. În primul rând, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Orice casă judeţeană poate verifica dacă, în momentul în care pacientul internat a cumpărat anumite medicamente, la solicitarea doctorilor, acestea existau în stocul unităţii medicale sau dacă apar în fişa bolnavului, pentru decontările pe caz rezolvat. Pentru a întreprinde însă astfel de controale, Casa trebuie să primească o sesizare scrisă din partea asiguratului.
Cum poate şti asiguratul de ce servicii a beneficiat în timpul spitalizării? Foarte simplu, nu trebuie decât să ceară. Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevede la articolul 12 că „pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării“. Mai mult, conform Ordinului nr. 1.100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite, unităţile spitaliceşti sunt obligate să elibereze un decont de cheltuieli pacienţilor, pentru valoarea serviciilor medicale acordate, inclusiv contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare suportate de pacient. Spitalul trece, într-adevăr, în foaia de observaţie toate aceste date, dar, în cazul medicamentelor cumpărate de bolnav, „se întâmplă“ să nu apară consemnată contribuţia personală.
Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) li s-a dat ordin să verifice lunar, prin sondaj, realitatea serviciilor medicale raportate spre decontare de către furnizori. În acelaşi timp, persoanele asigurate au dreptul de a verifica serviciile medicale de care au beneficiat într-o anumită perioadă de timp, conform raportărilor făcute de medici, spitale şi farmacii la CJAS, printr-o simplă cerere adresată Casei. Scopul este acela de „a limita/elimina cazurile de raportare a unor prestaţii medicale neefectuate“, dar, pentru a stopa această dictatură a spitalelor, pacientul trebuie să colaboreze cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Unde se opreşte competenţa CAS
În Dolj, după ce CNAS a dat liber asiguraţilor să se informeze cu privire la serviciile medicale de care au beneficiat, rezultate din raportări, majoritatea solicitărilor au vizat serviciile primite pe perioada internării. Pentru asta este însă nevoie de foaia de observaţie sau decontul de cheltuieli pe care Casa le poate compara cu raportarea făcută de spital în sistem, pentru cazul rezolvat al pacientului respectiv, şi poate efectua apoi un control la unitatea spitalicească.
Problema este că puterea Casei este limitată de contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti. „Noi putem verifica doar dacă spitalul respectă obligaţiile contractuale ce îi revin şi conformitatea serviciilor prestate asiguraţilor. În funcţie de documentele justificative prezentate se desprind concluziile şi aplicăm sancţiunile contractuale. Dacă pacientul poate dovedi că a suportat cheltuielile cu medicamentele pe perioada internării cu documente medicale, în speţă decontul de cheltuieli, reţeta dată din spital şi bonul fiscal, şi că spitalul a refuzat rambursarea acestor cheltuieli, casa judeţeană constată nerespectarea articolului 6, litera j, din contractul încheiat cu spitalul, conform căruia acesta este obligat să asigure respectarea prevederilor actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, şi aplică sancţiunea prevăzută de articolul 8 din contract, respectiv reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunii respective“, susţin oficialii CAS Dolj.
În cazul în care pacientul spune că a cumpărat medicamentele, dar nu prezintă toate documentele justificative, Casa este nevoită să solicite informaţii scrise şi probe suplimentare de la medicii din spital, pentru a dovedi cine spune adevărul. Dar dacă medicul spune că nu are cunoştinţă de acest lucru sau că reţeta dată era, de fapt, „pentru ieşirea din spital, nu pentru acum, este foarte greu de demonstrat cine spune adevărul. Chiar din discuţiile purtate cu persoane din conducerea spitalelor ni s-a transmis că „orice bolnav primeşte reţetă la externare, dar unii se duc să-şi ia medicamentele mai devreme“. Astfel, CAS poate ajunge în faţa unei situaţii de genul: cuvântul bolnavului contra cuvântului medicului. „În aceste cazuri, când se constată fapte a căror cercetare nu este de competenţa casei de asigurări de sănătate, sunt sesizate organele abilitate competente“, afirmă reprezentanţii CAS Dolj.
Ce se întâmplă cu medicamentele din farmacia spitalului?
Cert este că, pentru fiecare pacient internat se scot din farmacia spitalului medicamentele necesare vindecării, altfel ele nu ar apărea ca raportate pe caz rezolvat, pentru care CAS decontează o sumă de bani. Şi atunci se pun două întrebări: unde sunt medicamentele care au fost scoase din farmacia spitalului, dacă spitalul foloseşte „materialul clientului“, şi cine câştigă de pe urma acestei practici frecvent întâlnite la noi.
La cea de-a doua, răspunsul este simplu şi se poate vedea cu ochiul liber chiar în Craiova: farmaciile din jurul spitalelor. Legea farmaciilor, nr. 266/2008, prevede la articolul 12 că „înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori“, iar în oraşele reşedinţă de judeţ este prevăzută o farmacie la 3.500 de locuitori. În Craiova, spre exemplu, există în jur de 130 de farmacii, ceea ce ar însemna, la un prim calcul, o farmacie la 2.300 de locuitori! Asta luând în considerare cei 300.000 de locuitori cât se ştia iniţial că are Craiova, pentru că după recensământul din octombrie 2011 numărul lor a scăzut cu 50.000. Şi farmacii tot apar, drept exemplu ultima construită recent chiar în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova. Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Dolj, Elena Călin, a confirmat faptul că în Craiova sunt mai multe farmacii decât prevede legea, dar că „ele s-au înfiinţat mai de mult“ şi că până la 31 decembrie 2014 nu mai poate apărea nici o altă farmacie în Bănie. Legat de ultima farmacie construită chiar în curtea Spitalului Judeţean, aceasta a precizat că ea nu este nou-înfiinţată, ci că a luat locul alteia.
„Dacă nu ar avea profit, ar mai fi atâtea farmacii pe lângă spitale? Asta e cea mai bună dovadă că le merge bine şi că trăiesc de pe urma reţetelor pe care bolnavii le primesc în spital“, ne spune un medic de la SJU Craiova. În jurul Spitalului Judeţean Craiova, pe o rază de 100 de metri, sunt zece farmacii şi un punct de recoltare analize medicale.
La întrebarea ce se întâmplă cu medicamentele care se scot din farmacia spitalului pentru fiecare caz rezolvat este greu de răspuns. „Şi acesta este un lucru care nu mai ţine de noi, ci de alte instituţii ale statului“, spune CAS Dolj. Aduc aceste medicamente vreun beneficiu medicilor şi farmaciilor? Iată o întrebare la care doar instituţiile abilitate ale statului pot răspunde.
Cereţi decontul de cheltuieli!
Decontul de cheltuieli care se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite în spital, introdus prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1.100 din 14 octombrie 2005, se întocmeşte în trei exemplare, dintre care unul se înmânează pacientului la externare, altul rămâne anexat la foaia de observaţie, iar al treilea se transmite şi se păstrează la compartimentul financiar-contabil. Puţini pacienţi pleacă însă cu exemplarul, deşi spitalul este obligat să-l înmâneze. Aici sunt trecute cheltuielile aferente spitalizării, conform numărului de zile de spitalizare, cheltuielile cu hrana, cu medicamentele şi materialele sanitare pe perioada spitalizării, cu analizele de laborator şi cu orice alte investigaţii făcute de bolnav, la final fiind prevăzută suma totală cheltuită de spital pentru rezolvarea cazului respectiv. Şi cine ştie cel mai bine de ce a beneficiat în spital faţă de ce este trecut pe decont, dacă nu pacientul? „Vrem să-i informăm pe pacienţi că este dreptul lor să solicite acest decont, pe baza căruia pot să ceară spitalului banii cheltuiţi din propriul buzunar. Ei pot să-şi dea acceptul în privinţa decontului, dacă e conform cu realitatea“, spun oficialii CAS Dolj. „Dacă medicamentele şi materialele sanitare apar pe decont, atunci ele sunt şi în foaia de observaţie, şi în condică. Asta înseamnă că sunt aprobate de şeful de secţie şi sunt scoase din farmacia internă a spitalului. Dacă nu ar exista în farmacie, atunci ar trebui să apară reţeta“, mai spun oficialii CAS Dolj.
Realitatea din Craiova
Am încercat ieri să vedem ce se întâmplă în spitalele din Craiova în ceea ce privește respectarea drepturilor pacientului. Pentru că din cele patru spitale din Bănie, două sunt de monospecialitate (Neuropsihiatrie şi Boli Infecţioase), ne-am îndreptat spre Spitalul Județean de Urgenţă (SJU), cel mai mare din Oltenia. Asta şi pentru că situaţia de la celălalt spital craiovean, „Filantropia“, este cunoscută, unitatea, cu datorii de peste nouă milioane de lei, fiind în imposibilitatea de a achiziţiona medicamente.
Conducerea SJU Craiova ne-a informat că spitalul cumpără aproape lunar medicamente, materiale sanitare şi tot ce mai are nevoie. „La fiecare sfârşit de lună se face comandă pentru luna viitoare, de tot ce este nevoie. Nu există lună fără comenzi la medicamente, materiale sanitare, filme, reactivi, dezinfectanţi etc. Fiecare secţie îşi face un necesar, îl trimite la farmacie, aici se centralizează şi se achiziţionează. Spitalul are un acord-cadru pe medicamente, pe materiale sanitare, dar lunar se încheie un contract subsecvent pentru achiziţii“, a spus directorul financiar-contabil, Gabriela Ionescu. „Mai pot apărea sincope când o licitaţie se prelungeşte sau există consumuri mai mari decât cele frecvente, dar spitalul îşi ia mereu o marjă când face o comandă“, a adăugat aceasta. În plus, unitatea medicală mai primeşte medicamente şi din donaţii.
„Din spital nu lipsesc niciodată antibioticele. Şi dacă lipsește un atibiotic, medicul caută în farmacia spitalului un înlocuitor pe care să-l dea bolnavului internat“, a precizat şi managerul SJU Craiova, conf. univ. dr. Florin Petrescu.
Reţete din spital, oprite în farmacie
Spusele conducerii am vrut să le verificăm însă şi pe teren. Am poposit aşadar în faţa uneia din farmaciile de lângă spital, iar aşteptarea nu a durat mult. O craioveancă a ieșit de pe poarta spitalului cu o reţetă şi a intrat în farmacie. La ieşire ne-a arătat reţeta parafată de medic şi ce a cumpărat, dar nu a vrut să-i dăm numele, pentru a nu-i face probleme soţului, care era internat la fizioterapie. „Am cumpărat diclofenac gel, un antiinflamator şi un recipient. M-a trimis medicul. Nu vreau să-i daţi numele ca să nu aibă probleme soţul, dar puteţi să scrieţi că am mai cumpărat şi plasturi, tifon. Nimic nu au în spitalul ăsta“, a spus femeia. Tot trimise de la fizioterapie au mai ajuns la farmacie încă două femei, ambele de vârsta a treia. Prima ţinea în mână un medicament pe care spunea că a dat 25 de lei şi pentru care medicul i-a dat reţetă. A înştiinţat-o însă că reţeta va rămâne în farmacie, „pentru că e compensată“. Cealaltă femeie, venită de la Piscul Sadovei şi proaspăt internată, nu primise nici o reţetă, doar o recomandare verbală. „M-a trimis să cumpăr un gel să mă trag pe spate, două eprubete pentru sânge, că mâine îmi fac analize, şi un recipicent“, a susţinut aceasta. Nu a mai trecut mult timp şi în farmacie au intrat doi bărbaţi în pijamale. Au ieșit fiecare cu câte o plăsuţă. Au primit reţetă de la etajul 7, unde erau internaţi, dar nu era parafată. „A rămas în farmacie, nici bonul nu l-am luat. Să mă duc după el? Mă ajută la ceva?“, a întrebat unul dintre bărbaţi, care a spus că se numeşte Dobre Gheorghe şi că este de la ţară. Celălalt, care s-a recomandat Nicu din Craiova, a arătat bonul. Cumpărase două vacutainere (tuburi de recoltare a sângelui – n.r.), pentru care plătise 16 lei.
O tânără mămică, internată la etajul 8 al spitalului, avea în mână o reţetă scrisă pe o coală de hârtie şi parafată de un medic rezident. Avea şi bonul fiscal, pe care apărea suma de 135,44 lei, şi căuta farmacia de unde o prietenă îi cumpărase în urmă cu câteva zile medicamentele, pentru a schimba ceva. Pe reţetă erau trecute, pe lângă vacutainere (4), seringi (10), ser fiziologic şi alte antiinflamatoare injectabile şi… ampicilină, adică un antibiotic ce nu lipseşte din spital, conform spuselor managerului. Costul ampicilinii cumpărate de femeie: 44,48 lei, din care farmacia respectivă îi făcuse o reducere de 2,22 lei (5%).
La auzul acestui din urmă caz, managerul spitalului a afirmat: „Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar vă pot spune că ampicilină avem în farmacie. Nu ne-a lipsit nici măcar o zi. Dacă cineva a prescris-o, e strict problema lui şi va trebui să justifice şi să răspundă pentru asta. O să verific personal“. Dr. Florin Petrescu a mai precizat că spitalul dispune şi de materiale sanitare precum cele cumpărate de tânăra mămică.
La cel mai mare spital din Oltenia, pacienţii care au primit înapoi banii pe medicamentele cumpărate pe perioada spitalizării se pot număra pe degetele de la mâini. Conform managerului unităţii sanitare, în ultimul an în jur de zece pacienţi şi‑au recuperat banii, deşi numărul celor spitalizaţi este de ordinul zecilor de mii.
