17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSe şterg penalităţile... după achitare

Se şterg penalităţile… după achitare

Craiovenii care se aşteptau să-şi vadă şterse penalităţile la întreţinere şi, mai ales, la căldură, pot să-şi ia gândul. Mulţi dintre proprietarii care s-au bucurat de „binefacerile“ Legii nr. 175/2010 s-au trezit acum, după un an, că sunt trecuţi pe lista de întreţinere cu penalităţile pe care ei le credeau deja şterse. „Acum, de la asociaţie mi s-a spus că trebuie să plătesc penalităţile din urmă. În 2010, când s-a dat legea pentru ştergerea  penalităţilor, eu m-am încadrat. Am plătit restanţele şi mi s-a spus că se şterg penalităţile. Dosarele au fost depuse la Termoficare, numai că regia a dat asociaţia în judecată şi a câştigat, cel puţin aşa spun cei de la asociaţie. Prin urmare, penalităţile nu se mai şterg şi trebuie să plătesc. În situaţia mea mai sunt alţi trei vecini“, a spus Octavian Vasile, proprietar din blocul O13, Asociaţia nr. 5 Lăpuş.
Într-o situaţie similară sunt alte 700 de familii din Craiova, care, la rândul lor, şi-au plătit datoriile acum doi ani cu gândul că o să scape de penalităţi. Cum socoteala de la asociaţie nu este aceeaşi cu cea de la Termoficare şi efectele Legii nr. 175/2010 întârzie să apară, „războiul“ s-a mutat în instanţă. Cele două părţi – asociaţii şi Regie – s-au dat reciproc în judecată şi, spre surpriza tuturor, hotărârile judecătorilor au fost diferite chiar dacă obiectul cererii era acelaşi: ştergerea penalităţilor. „Şi asociaţia noastră are dosare depuse la Termoficare. Oamenii
şi-au plătit datoriile aşa cum prevede legea. Acum, cum să vin eu să le spun că nu le şterg penalităţile? Eu am dat furnizorul de căldură în judecată, dar cauza ne-a fost respinsă. Eu nu-i las. Am cerut audienţă şi la primar că văd că a uitat ce ne-a promis“, a declarat Constantin Tănasie, preşedintele Asociaţiei nr. 4 AS Craioviţa Nouă.

Alţii au fost somaţi

Tot aşteptând, de vreo doi ani, să primească un răspuns afirmativ de la Regia Autonomă de Termoficare (RATf) Craiova, cele câteva zeci de asociaţii, care au sperat la ştergerea penalităţilor, au primit, în schimb, somaţii de plată. „Suntem printre primele asociaţii care au depus la furnizori dosare pe Legea nr. 175. Nu ne-a fost ştearsă nici o penalitate. Suntem în proces cu Termoficarea şi avem termen chiar în această lună. În schimb, noi am primit adrese prin care ni se punea în vedere să ne plătim penalităţile. Să sperăm într-o hotărâre pozitivă“, a afirmat Daniela Cotoi, administratoarea Asociaţiei nr.1 Cerna.

Nici instanţa, nici noi

Cum explică reprezentanţii Termoficării această tăcere. „Legea nr. 175/2010 este o lege de doar câteva rânduri. Nu are norme de aplicare, dar să zicem că nu aceasta este problema. Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea să semneze pentru ştergerea acestor penalităţi. În plus, cu aceste asociaţii, şi nu numai, avem procese pe rol. Este curios că şi instanţele au dat în cazul acestor dosare soluţii diferite: unor asociaţii le-au admis cererile, altora le-au respins. Dacă nici instanţele de judecată nu au o soluţie unică, cum să vin eu să-mi asum ştergerea acestor penalităţi. Totuşi, cei care au o hotărâre definitivă şi irevocabilă vor beneficia de ştergerea penalităţilor. Problema trebuie să se rezolve mai întâi între asociaţie şi proprietari, asociaţiile scutesc proprietarii, iar noi scutim asociaţiile şi Complexul ne scuteşte pe noi. Vizavi de ceea ce a spus recent primul ministru nu pot comenta eu. Iar în legătură cu ceea ce a spus primarul Craiovei, cred că s-a referit la scutirea de penalităţi a Regiei în raport cu Complexul Energetic“, este de părere Sorin Iordache, directorul comercial al RATf.

Ce spune legea

„(1) Proprietarii care îşi achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiţi de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază, fără suma rezultată din penalităţi.
(4) Sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii“. (Art.II, Legea nr. 175/2010).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS