17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCarpaţii, ziarul craiovean al lui 1884

Carpaţii, ziarul craiovean al lui 1884

Arhivele Olteniei din 1922 consemnează, în paginile sale, câteva date despre primul ziar din Craiova, Carpaţii. Acesta a fost ziarul anului 1884, apărând de pe 1 ianuarie şi până pe 31 decembrie

Ziua de luni, 2 ianuarie 1884, a fost pentru Craiova o dată importantă. „A început să apară aci primul ziar zilnic Carpaţii, cu nume simbolic atunci.
Până la No. 24 a apărut în două foi mici, iar dela No. 25 în două foi mari. Fiecare pagină cu trei coloane. Posed colecţia anului întâi, în 289
numere, până la 31 Decembrie 1884, când a încetat de a apare. Este foarte interesantă. Fiecare număr cuprinde o cronică a zilei, o corespondenţă particulară telegrafică (agenţia Havas), ştiri de ale zilei, din localitate şi din ţară, anunţuri şi diverse publicaţii, cum şi o foiţă foileton la pagina doua“.
Exemplarul costa 10 bani, abonamentul pe un an 25 de lei, iar pe o jumătate de an 13 lei. Administraţia era la biroul
Tipo-litografiei Naţionale Ralian Samitca, Craiova, iar girant responsabil era G.S. Pavlovici. Primul număr a avut, ca în orice ziar ce-şi începe
activitatea, „o cronică a zilei, interesantă şi cu mult curaj pentru acele vremuri“. Nu se ştie, însă, cine a redactat acest mesaj pentru cititori.
„Să întreţină pe cetăţeni în curentul lor“„Cu începutul acestui an, apare şi această foaie Carpaţii, care cu tot cu modestu-i format de o cam dată, eşind
în fiecare zi de lucru, şi având şi serviciul său telegrafic (agenţia Havas), credem că va putea întru câtva să satisfacă pe cititorii Craioveni, pe toţi
amatorii de noutăţi din afară şi dinăuntru. Sacrificiile ce facem sunt mari; cu toată micimea formatului actual, suma mensuală absolut trebuincioasă regulatei apari-ţiuni a acestei foi este deja însemnată; […] un organ care ocupându-se pre fiecare zi cu mersul lucrurilor din ţară, să
intereseze, să întreţină, pe cât puterile îi vor permite, pe cetăţeni în curentul lor […]
Din parte-ne vom face tot ce vom putea, hotărâţi a nu cruţa nici un sacrificiu, moral sau material, spre a atinge acest scop“.„Vom lupta“, continua redactorul necunoscut, „dacă mai poate exista în ţara noastră vre o fantomă din alte timpuri, care să voiască, care să conspire la întunerec în
contra libertăţilor noastre publice, în contra democraţii, în contra a tot ce a câştigat ţara până astăzi prin atâtea suferinţe şi lupte; vom lupta,
zicem, în contra or căruia ar fi acela, fără cruţare. Cu cât însă adorăm aceste mari şi salutarii principii de libertate şi de democraţie, cu atât ne vom
feri de a cădea în excesul, în desmăţarea în care cad toţi acei ce împing teoriile până la extrem“.

Libertatea şi democraţia, drapelul carpaţilor

Libertatea şi democraţia, sănătos înţelese, „vor fi drapelul Carpaţilor. Aceste atribuţii cetăţeneşti au însă trebuinţă de lumină. Pentru ca un popor să fie într’adevăr liber, trebue să fie într’adevăr luminat. Răspândirea binefacerii învăţământului public în toate comunele, în toate cătunele ţării, este o condiţie imperioasă existenţii libertăţilor noastre publice şi adevăratului control. Progresele ce ţara a făcut pe acest tărâm sunt deja însemnate; nu sunt însă cât ar fi putut face: sunt încă departe de a fi satisfăcătoare. Carpaţii va cere cu stăruinţă sporirea şcoalelor rurale şi urbane de ambele sexe, şi în învăţământul secundar, a şcoalelor reale, asupra necesităţii cărora vom reveni în curând“. Armarea generală, dar şi răspândirea învăţământului public obligatoriu, erau pentru corpul redacţional al Carpaţilor „cea mai constantă preocupaţiune. Dorim creaţiunea a unei industrii naţionale indigene, spre a micşora pre cât mai mult vom putea tributul ce plătim ţărilor străine. Spre a ajunge aci, sistemul protecţionist este unicul mijloc de reuşită; concurenţa nestăvilită ar omorî în ţară or ce încercare“. Iată, deci, „fără multe detalii, principalele noastre credinţe şi dorinţe; pentru realizarea lor vom lucra şi lupta pre cât puterile ne vor ajuta“. Şi i-au ajutat, până la finele anului 1884, când ziarul a încetat să mai apară. Alte şi alte publicaţii au venit după Carpaţii, dar e important să ştim câte ceva despre publicaţiile ce au scris, an de an şi zi de zi, istoria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS