Polivalenta, gata în… noiembrie!

Autori


Constructorii aşteaptă ca Primăria Craiova să preia Sala Polivalentă şi s-o doteze cu toate cele necesare pentru funcţionare, dar municipalitatea pare să se codească să ia în primire un obiectiv a cărui întreţinere va costa 50 de lei pe oră

De acum e clar: Sala Polivalentă nu va fi inaugurată nici luna aceasta. Primăria Craiova a decis să o preia abia în… noiembrie (în preajma alegerilor generale), iar asta numai dacă îşi găseşte o rezolvare conflictul dintre municipalitate şi actualul proprietar – Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Modificări de ultimă oră

Practic, constructorii au cam terminat treaba, potrivit contractelor pe care ei le au cu CNI.

„Noi ne-am terminat treaba, potrivit contractului pe care îl avem cu CNI. Acum doar ne mai facem de lucru, în sensul unor eventuale mici remedieri, acolo unde se impune, şi mai ştergem praful pe ceea ce am realizat. Acum, însă, nu mai pot să avansez o dată pentru inaugurare, pentru că asta nu mai depinde de noi“, a declarat reprezentantul antreprenorului general CONCAS Buzău, şeful de şantier Tony Bălăcescu.

Într-adevăr, sistemul de sonorizare e pus la punct, la fel şi sistemul de preluare imagini de către televiziunile care vor să transmită în direct evenimentele din această clădire. Lipseşte încă a doua tabelă electronică, însă a fost deja comandată şi achitată, fiind doar o chestiune de zile până la sosirea şi montarea sa.

În privinţa scaunelor din tribună, la sectorul VIP a apărut o modificare de ultimă oră, datorată faptului că de la data proiectării, adică din anul 2006, şi până la momentul realizării efective, anul 2012, s-au schimbat standardele internaţionale. Acum se cere ca zona VIP să fie delimitată de zona spectatorilor obişnuiţi. Ca atare, au fost desfiinţate cele trei rânduri de scaune de plastic (destinate spectatorilor obişnuiţi) care se aflau între zona VIP şi teren, iar în locul lor se vor amplasa tot scaune pluşate, pentru cei cu dare de mână. Modificarea, însă, e o chestiune de zile, urmând să fie finalizată până săptămâna viitoare.

La exterior, parcările sunt gata, însă spaţiile verzi nu sunt tocmai… verzi, pentru că iarba n-a catadicsit să crească în această perioadă secetoasă, iar pomii care ar trebui să acopere rezervorul de apă contra incendiilor n-au fost plantaţi pentru că nu e tocmai sezonul potrivit pentru asta.

Preluarea obiectivului, amânată pentru 21 noiembrie

Şi, totuşi, recepţia lucrării este în impas. Primăria Craiova nu acceptă să preia Sala Polivalentă pentru că nu are toate dotările.

Aşa se facă că, întrunită pe 20 august, Comisia de recepţie a lucrărilor a semnat cu obiecţiuni procesul-verbal de recepţie.

„Comisia de recepţie a constatat că, la data recepţiei, nu au fost prezentate toate documentele proiectului tehnic de execuţie însoţit de dispoziţiile de şantier emise şi detaliile de execuţie. De asemenea, s-a constatat că nu au fost finalizate o serie de lucrări, respectiv: nu s-a executat a doua sursă de energie pentru pompele de incendiu, prevăzută printr-un grup electrogen cu pornire automată, nefiind astfel respectate prevederile scenariului de securitate la incendiu; refacerea gazonului pe toată suprafaţa şi plantarea plantelor ornamentale decorative conform proiectului; finalizarea marcajelor rutiere; curăţarea şi revizia căminelor de canalizare“, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.

Potrivit aceluiaşi comunicat, Primăria Craiova a dat termen de finalizare pentru primul punct (procurarea şi instalarea de către CNI a generatorului electric) „până la punerea în funcţiune a clădirii“, iar pentru celelalte puncte a fixat termen-limită data de… 21.11.2012, cu menţiunea că „preluarea Sălii Polivalente se va face după semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru întreg obiectivul“.

„Achiziţionarea dotărilor este în sarcina CNI“

Aşadar, unul dintre motivele conflictului între primărie şi CNI vizează dotarea Polivalentei cu un grup electrogen, care să genereze curent electric în cazul avariilor la reţeaua de distribuţie a electricităţii. Grupul electrogen nu se află pe lista dotărilor care vor fi oferite de CNI viitorului proprietar al clădirii, care este Primăria Craiova, în schimb constituie o dotare obligatorie pentru funcţionarea acestei săli. Pompierii nu pot da niciodată avizul pentru funcţionarea sălii, dacă ea nu e dotată cu un astfel de generator, care să alimenteze cu curent inclusiv pompele instalaţiilor de stingerea incendiilor. Numai că sala nu are un asemenea generator şi, din nou, ca şi în cazul mobilierului, municipalitatea şi CNI nu au căzut la înţelegere, fiecare susţinând că celălalt trebuie să finanţeze o asemenea achiziţie.

Un asemenea generator electric costă circa 30.000 – 40.000 de euro, însă, cu tot cu mobilierul minim necesar pentru funcţionarea Polivalentei, suma depăşeşte 50.000 de euro. Ba, poate chiar mai mult, pentru că, spre exemplu, parchetul de competiţie nu se curăţă cu mopul, ci cu o maşinărie specială, care spală, usucă şi lustruieşte automat suprafaţa de joc, maşinărie care trebuie şi ea cumpărată tot de primărie înainte de inaugurarea sălii. Are primăria aceşti bani? Se pare că nu. De fapt, municipalitatea susţine că nu ea trebuie să achiziţioneze aceste dotări.


„Achiziţionarea dotărilor necesare, inclusiv a grupului generator, este în sarcina Companiei Naţionale de Investiţii“, susţine Primăria Craiova în comunicatul său de ieri.

Exclusiv pentru competiţii

Altă problemă care a încordat relaţiile între CNI şi Primăria Craiova e legată de marcarea terenului de joc.

Cu circa două săptămâni în urmă, toţi cei implicaţi în realizarea Sălii Polivalente s-au întâlnit într-o şedinţă de evaluare a lucrărilor, la care a luat parte inclusiv un director din cadrul CNI, dar şi delegaţi ai Primăriei Craiova. La acea şedinţă au venit şi reprezentanţi ai unor cluburi sportive din subordinea municipalităţii, care şi-au exprimat dorinţa de a se trasa pe parchetul suprafeţei de joc, pe lângă terenul de baschet (deja marcat), şi pe cele de handbal şi volei. Opinia directorului CNI a fost clară şi fermă, acesta susţinându-şi punctul de vedere potrivit căruia rămâne trasat doar terenul de baschet, pentru celelalte existând covoare care pot fi amplasate la nevoie peste parchet, în cazul în care sala găzduieşte meciuri naţionale sau internaţionale. Un asemenea răspuns nu putea fi pe placul handbaliştilor şi voleibaliştilor, care vor să facă inclusiv antrenamentele în noua sală. Pentru asta ar avea nevoie de terenuri trasate pe parchet, pentru că nu pot folosi covoarele speciale din două motive: pe de o parte, covoarele se uzează repede şi sunt foarte scumpe, iar pe de altă parte montarea şi demontarea lor durează cam şase ore şi costă… câteva mii de dolari, operaţiunea putând fi făcută doar de firme specializate! Răspunsul celor de la CNI a fost cum nu se poate mai simplu: pentru antrenamente, aveţi Sala Sporturilor din Valea Vlăicii, Polivalenta fiind destinată exclusiv competiţiilor.

Practic, dacă s-ar trasa toate marcajele, Sala Polivalentă nu va mai putea fi folosită niciodată pentru meciuri de baschet internaţionale sau intercluburi, pentru că reglementările internaţionale impun ca, în cazul competiţiilor internaţionale de baschet, meciurile să se desfăşoare direct pe parchet (nu pe covor), iar suprafaţa de joc să aibă trasat doar terenul de baschet. Cu celelalte sporturi nu e nici o problemă.

Conflict pentru dungi

Cu doar câteva săptămâni în urmă se vehicula ideea trasării tuturor terenurilor pe suprafaţa de joc, urmând ca în paralel să se achiziţioneze nişte benzi adezive speciale, de culoarea parchetului. Aceste benzi ar fi trebuit, spre exemplu, să acopere marcajele pentru baschet şi volei, în cazul în care se juca un meci de handbal. Soluţia nu a fost însă agreată de constructori, întrucât producătorul parchetului de competiţii nu a fost de acord să dea garanţia pentru suprafaţa de joc în cazul folosirii acestor benzi adezive. În schimb, producătorul parchetului nu are nimic împotriva trasării cu vopsea a mai multor terenuri pe suprafaţa de parchet.

„Referitor la realizarea marcajului, primăria a solicitat CNI realizarea acestor lucrări suplimentare“, se arată în comunicatul municipalităţii. Doar că CNI îşi menţine punctul de vedere.

Aşadar, Primăriei Craiova îi rămâne o singură variantă: să preia suprafaţa de joc aşa cum e – având trasat doar terenul de baschet – şi să traseze pe bani de la buget (nu mult, probabil câteva sute de lei) celelalte marcaje.

Cât despre antrenamente, se pare că o soluţie deja există. CNI ar urma să construiască o sală de sport pentru un liceu din Craiova. Este vorba de o sală de 150 de locuri, similară cu cea din Filiaşi, care ar urma să fie realizată în termen de cinci luni. Proiectul există, banii au fost deja alocaţi, însă locaţia acestei săli de sport poate fi modificată, în sensul că, în loc să fie făcută în curtea liceului, ar putea fi ridicată lângă Sala Polivalentă, urmând să servească drept sală de antrenamente pentru cluburile craiovene. Această soluţie a fost sugerată Primăriei Craiova chiar de conducerea CNI. Dacă municipalitatea acceptă o asemenea soluţie, nu trebuie decât să solicite oficial CNI mutarea locaţiei sălii de sport respective. De fapt, o asemenea soluţie ar corespunde şi standardelor sportive actuale, care prevăd necesitatea unei săli de antrenament lângă cea de competiţie.

Cine dă cu mătura?

Prelungirea până la sfârşitul lunii noiembrie a termenului de preluare a Polivalentei ar permite Primăriei Craiova să-şi rezolve şi problema personalului necesar întreţinerii acestui colos, chestiune în care municipalitatea a cam fost prinsă pe picior greşit. Ar fi fost firesc ca, în paralel cu ultimele retuşuri la Polivalentă, să se pregătească şi personalul care s-o preia în îngrijire şi folosire. Pentru că, după nişte estimări minimale ale unor specialişti din primărie, sala ar avea nevoie de 40-50 de angajaţi pentru întreţinere, dintre care minimum zece să fie femei de serviciu (sala din Valea Vlăicii are 30 de angajaţi). Angajările ar fi trebuit făcute ori măcar începute până acum, dar primăria n-are nici un gând în această privinţă. Aşa că, dacă acest obiectiv ar fi fost preluat săptămâna trecută, n-ar fi avut nici cine să aprindă lumina în noua Polivalentă.

Cât despre costuri, primăria e cu adevărat în pom! Pentru că, la o estimare minimală, costurile de exploatare a Polivalentei s-ar ridica la circa 500 de lei pe oră! Asta ar însemna peste 60.000 de euro pe lună, usturător de mult pentru bugetul local!

Spectacole ratate

Amânarea până în noiembrie a preluării Sălii Polivalente face imposibilă organizarea la Craiova a mai multor spectacole. E vorba, printre altele, de finala concursului „Românii au talent“, pe care trustul Media Pro intenţiona să o ţină în noua Polivalentă craioveană, dar şi de fabulosul spectacol „Lord Of The Dance“ al trupei de dansatori irlandezi conduşi de Michael Flatley, aflaţi în această toamnă într-un turneu prin România.



Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. zvonsully said:

    Dacă nu era solomon nu avem nici polivalentă….

  2. cititor vechi said:

    Vechiul sistem de comentarii era mult mai interesant deoarece sub protecția anonimității unui nick oamenii puteau comenta mai liber. Acum, dacă ai cont real de Facebook, nu mai poți comenta liber (de frică_că te vede șefu, etc ,etc.) Dați-ne înapoi sistemul de comentarii!

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 31 august 2012

Actualitate

» Bacalaureat: 56 de candidaţi, eliminaţi din examen la ultima probă
» Nicolas Sarkozy a acceptat să ţină conferinţe plătite
» 1.000 de scări vor termoizolare
» Contracandidatul lui Obama a făcut o declaraţie care a supărat Moscova
» Alerta de tsunami menţinută doar pentru Indonezia şi Filipine, după seismul de 7,9 grade
» Director nou la Salubritate
» Vama Craiova plânge după angajaţi
» Vama Craiova plânge după angajaţi
» Şomerii se întâlnesc cu angajatorii
» Rata şomajului, în creştere
» Amantul judecătoarei Mladen s-ar vrea parlamentar
» Amantul judecătoarei Mladen s-ar vrea parlamentar
» Inspectoratul şcolar spune lucruri trăsnite
» Autobuzele mai aşteaptă
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Zilele Craiovei, în iunie
» Bancul zilei
» Războiul „politrucilor“
» Portrete artistice de identificat
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Şeful Poliţiei Române le-a transmis japonezilor recomandări pentru călătoriile în România
» Gorj: Preşedintele Federaţiei de Tenis, la Târgu Jiu
» CSDR solicită modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii
» Barroso: Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen
» Seism de 7,9 grade şi alertă de tsunami în largul coastelor filipineze
» Maia Morgenstern, director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală
» Craiova: Peste 200 de persoane fără adăpost, găzduite de Centrul Social „Sfântul Vasile”
» Salon Internaţional de Carte la Chişinău, cu participarea unor edituri din România
» Ambasada SUA va fi închisă luni

Local

» Atac interlop la o casă de amanet din Craiova
» Polivalenta, gata în… noiembrie!
» Spital municipal nou în curte la „Filantropia“
» Comisionul aberant al BRD
» Pacientă de la Psihiatrie, înecată în Dunăre
» Ridicaţi după ce au furat banii americanilor

Sport

» Zi neagră pentru români la US Open
» CFR Cluj vrea să depăşească performanţa Unirii Urziceni
» CS Apa Craiova începe aventura în Liga a III-a
» Handbaliştii gorjeni joacă la Timişoara, baschetbaliştii – în Serbia
» Spadasinii de la Universitatea, imbatabili în Germania

Bani & Afaceri

» Surprize, surprize de la Fisc! Nesemnate, neştampilate…
» Persoanele din mediul rural se pot dezvolta în turism

Magazin

» Horoscop
» Amanda Seyfried, din nou îndrăgostită
» Leonardo DiCaprio vrea să facă un film despre braconaj
» Un nou album pentru Christina Aguilera
» Doi fani englezi ai Lorei au asistat la filmările clipului „Fără el“

Opinii

» Putere și Guvernare (II)

Top