12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTârgujianul câştigător la Loto 6 din 49 şi-a ridicat premiul

Târgujianul câştigător la Loto 6 din 49 şi-a ridicat premiul

Târgujianul care a câştigat 4,5 milioane de euro la extragerea de duminică s-a prezentat ieri la sediul Loteriei Române, pentru a-şi încasa premiul. Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, câştigătorul este un bărbat tânăr, din Târgu Jiu, este căsătorit şi are un copil. Din dialogul pe care l-a avut cu reprezentanţii Loteriei Române, s-a dovedit a fi o persoană echilibrată, cu o atitudine relaxată, care înţelege că un asemenea câştig este o mare şansă ce trebuie valorificată cât mai bine, cu multă înţelepciune. Tânărul a declarat că joacă de mai mulţi ani la Loto 6/49, săptămână de săptămână. „În afară de Loto 6/49 îşi încearcă norocul şi la Joker, la care a obţinut până acum câteva câştiguri de valoare mică. Numerele câştigătoare au semnificaţie personală şi, după cum ne-a mărturisit, este prima dată când a jucat aceasta variantă de şase numere.
A aflat că a câştigat a doua zi după tragere şi s-a hotărât să vină să-şi ridice cât mai repede premiul. «Am câştigat, am câştigat!», a fost prima reacţie pe care a avut-o la aflarea numerelor câştigătoare. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 18-56 din Târgu Jiu chiar duminică, în ziua tragerii, în jurul orei 12.00, a fost completat cu trei variante simple, preţul biletului fiind de doar 14,5 lei. Suma care a ajuns la jucător după reţinerea impozitului este de 15.212.602,27 lei. Întrebat fiind ce va face cu banii, jucătorul ne-a declarat că nu s-a hotărât încă, dar că va fi chibzuit. Ne-a asigurat că va continua să joace şi îşi doreşte ca şi alte persoane să aibă parte de un aşa noroc. În cadrul discuţiei avute, ne-a rugat să transmitem un mesaj celorlalţi jucători: «Să joace în continuare şi să pună mereu un bilet la loto pentru că pot câştiga. Jucaţi şi veţi câştiga, nu este păcăleală!», a declarat câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 din 19 august. Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea“, se menţionează în comunicatul de presă al Loteriei Române.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS