19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjOfiţer de credit, cercetat pentru complicitate la înşelăciune

Ofiţer de credit, cercetat pentru complicitate la înşelăciune

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj au extins cercetările într-un dosar penal, privind prejudicierea unei instituţii bancare prin încheiere de contracte de credit bancar în baza unor documente false, şi au dispus reţinerea unui bărbat de 32 de ani, din Târgu Jiu. B.B.F. este cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Bărbatul este suspectat că, în calitate de ofiţer de credit, a înlesnit activitatea infracţională a altui suspect, în prezent arestat preventiv, care, uzând de adeverinţe de salariu falsificate, a obţinut credite bancare în sumă de aproximativ 57.600 de lei. Banii erau necesari achiziţionării unor produse electrocasnice cu plata în rate. Cel acuzat de ţepuirea băncii este G.A., de 37 de ani, din comuna Berleşti. Acesta a fost arestat preventiv pe 6 iulie şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2010 – mai 2011, G.A. a completat în fals mai multe adeverinţe de salariu, prin care se atesta, în mod fictiv, angajarea unor persoane. S-a mai stabilit că, folosindu-se de aceste adeverinţe falsificate, suspectul a contractat credite cu scopul de a achiziţiona produse electrocasnice cu plata în rate.

Complicele a valorificat marfa

Extinzând cercetările în acest caz, poliţiştii de investigare a fraudelor au stabilit că G.A. a beneficiat din plin de complicitatea lui B.B.F., de 32 de ani, din Târgu Jiu. Acesta din urmă, în calitate de angajat în funcţia de ofiţer de credit la o firmă din Târgu Jiu, l-a ajutat pe G.A. şi alte persoane să încheie contracte de credit cu o instituţie bancară, deşi cunoştea că adeverinţele de salariat prezentate la dosare sunt false. Produsele obţinute în baza contractelor de creditare în sumă totală de 57.600 de lei au fost valorificate de către B.B.F. Poliţiştii l-au reţinut pe B.B.F., în baza unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Totodată, bărbatul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, dar împotriva acestuia s-a luat doar măsura interdicţiei de a nu părăsi localitatea în următoarele 30 de zile.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS