11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal17 sârbi, victime ale unui accident în Mehedinţi

17 sârbi, victime ale unui accident în Mehedinţi

O tragedie a fost la un pas să se întâmple vineri în Mehedinţi. Un autocar înmatriculat în Serbia, în care se aflau mai mulţi adolescenţi şi copii sârbi, care se întorceau de la un festival folcloric din Târgu Jiu, s-a răsturnat. În urma impactului, 17 victime au ajuns la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Din fericire, nimeni nu şi-a pierdut viaţa, însă toţi călătorii sârbi au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc în dreptul localităţii mehedințene Luncşoara, din comuna Broşteni, se pare din neatenţia şoferului de pe autocar, care nu a păstrat distanţa legală față de autoturismul din față şi nu a observat că un Audi semnalizase că intenţionează să intre pe o uliţă sătească.  „Pe fondul nerespectării distanţei între autoturisme, dar şi din cauza vitezei, a avut loc un accident de circulaţie. Un autocar înmatriculat în Serbia, în care se aflau 30 de tineri sârbi, a lovit un autoturism Audi, care din primele verificări se pare că semnalizase schimbarea direcţiei de mers. În urma impactului au rezultat 17 victime, care au fost transportate la Spitalul din Severin cu zece ambulanţe. În continuare se fac cercetări“, a declarat Gabriel Lică, comisar-şef în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Mehedinţi.
Martorii au sărit să îi scoată pe copii dintre fiarele contorsionate, până la sosirea pompierilor de la Descarcerare.
Toţi cei 17 răniţi au rămas internaţi la Secţia de Urgenţă a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin. „Am intervenit cu nouă ambulanţe de la Mehedinţi, iar o autospecială SMURD a sosit la faţa locului din Gorj, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi transportarea la spital a 17 victime rezultate în urma unui accident rutier. Este vorba, în mare parte, de copii și tineri cu vârste de până la 16-17 ani, cu leziuni la membrele inferioare şi superioare, traumatisme minore la torace, multiple excoriaţii, unii dintre ei acuzând dureri de spate. Le-am acordat primele îngrijri, sunt stabili hemodinamic, fără leziuni care să le pună viaţa în pericol. Au rămas internaţi pentru investigaţii“, a declarat medicul Aurelia Veropaeva.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS