24.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMorega susţine că Bălăşoiu are un salariu de 33.400 de lei

Morega susţine că Bălăşoiu are un salariu de 33.400 de lei

Şeful Complexului Energetic Oltenia (CEO), Constantin Bălăşoiu, şi membrii Consiliului de Supraveghere din compania energetică ar încasa lunar salarii de zeci de mii de lei fiecare. Deputatul de Gorj, Dan Ilie Morega, i-a înfierat ieri, într-o conferinţă de presă, pe şefii CEO şi le-a reproşat că încasează lefuri imense, care sfidează nivelul de salarizare al celorlalţi bugetari. Potrivit parlamentarului gorjean, directorul CEO ar încasa lunar 33.400 de lei, iar subalternii săi, lefuri de 20.000 de lei lunar.
„În structura de conducere a CEO sunt 116 directori. Am crezut că directorul Bălăşoiu este corect, dar el cu Marin Condescu au realizat o cooperativă la CEO. Pentru orice salariat, ca Bălăşoiu să aibă un salariu pe lună de 334 de milioane de lei vechi, iar adjuncţii lui să aibă 268 de milioane de lei vechi este sfidător! Ori eu sunt nebun, ori ce fac ei acolo este o crimă la adresa bunului-simţ. Să iei peste 50 de salarii minime pe economie?! Mai aveau puţin şi ajungeau la zece mii de euro pe lună“, a declarat Dan Ilie Morega. În încercarea de a obţine un punct de vedere, l-am contactat telefonic pe directorul CEO, Constantin Bălăşoiu, însă acesta iniţial nu a răspuns, iar ulterior şi-a închis telefonul mobil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS