22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBătaie de joc la plata asigurărilor de sănătate

Bătaie de joc la plata asigurărilor de sănătate

Sute de cetăţeni din Gorj fac drumuri între Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj pentru a face rost de o adeverinţă de asigurat. De când plata cotizaţiei de asigurat a trecut de la CAS la DGFP, cetăţenii sunt obligaţi să parcurgă kilometri întregi între cele două instituţii, astfel încât să beneficieze de o simplă adeverinţă care atestă faptul că au achitat cotizaţia prevăzută de legislaţie. Cel care are nevoie de o astfel de adeverinţă de asigurat trebuie să meargă la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a i se calcula suma pe care o are de achitat. După ce trece prin mai multe birouri şi i se aplică pe documente mai multe ştampile, cetăţeanul este obligat să se deplaseze în partea opusă a oraşului, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, pentru a plăti suma stabilită. Cu o chitanţă care i se eliberează de la Finanţe, precum că a achitat suma stabilită de CAS, solicitantul se întoarce la Casa de Asigurări de Sănătate, de unde obţine adeverinţa de asigurat.

„Îşi bat joc de noi!“

La ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj este îmbulzeală aproape zilnic şi un du-te-vino continuu. Ieri, zeci de cetăţeni s-au înarmat cu răbdare şi au aşteptat obosiţi şi transpiraţi, la coadă, pentru a li se elibera documentele solicitate de DGFP. „Îşi bat joc de noi! Eu ştiam că s-a schimbat legislaţia şi am mers să achit contribuţia la Sănătate la Finanţe. Am ajuns acolo şi m-au trimis la CAS, să iau adeverinţă cu suma pe care o am de plătit. De fapt, eu vin pentru copil. Am venit de la DGFP la Casa de Asigurări de Sănătate şi am umblat prin vreo trei-patru birouri, după care stau la coadă să îmi pună o ştampilă. Apoi mă duc iar la Finanţe să plătesc. La Finanţe îmi dau o hârtie, după care revin la CAS să îmi dea adeverinţa de asigurat. Cam astea-s drumurile. Eu sunt pensionar şi încă mă ţin bine, dar am văzut oameni şi mai bătrâni. Cad din picioare pe stradă şi pe la cozi. Nu înţeleg de ce nu pun un ghişeu aici, să nu mai umblăm pe canicula asta?!“, a declarat Marin Fănuică, unul dintre târgujienii care ieri au stat la cozi şi au făcut drumuri între ghişee.

DGFP are termen până luni să rezolve problema

Conducerea CAS şi reprezentanţii Direcţiei Finanţelor Publice Gorj au încercat să rezolve într-un fel problema plăţii contribuţiilor la Sănătate, însă până în prezent nu au reuşit. Cetăţenii din afara municipiului Târgu Jiu au cele mai multe drumuri de făcut şi cheltuiesc cei mai mulţi bani. Ei trebuie să achite contribuţia la Sănătate, la administraţiile fiscale din judeţ, în funcţie de zona în care locuiesc, după care să vină la CAS, la Târgu Jiu, după adeverinţă. „Cine a făcut aceste modificări trebuia să se fi gândit de două ori. Cele mai multe probleme le au cei care sunt fără venituri. Noi avem în evidenţe 33.000. Dacă scădem populaţia activă, pensionarii, elevii şi studenţii, cred că ajungem pe total judeţ la 100.000 de persoane fără ocupaţie. Îşi imaginează cineva ce o să avem pe aici pe la ghişee, când o să vină după acte?! Se plăteşte 39 de lei pe lună, pe ultimii cinci ani. Treaba este că noi am trimis baza de date la Finanţe şi pot să le calculeze ei cât are de plătit fiecare, dar au spus că nu au programele gata. Le-am dat termen până luni să rezolve problema. Au luat în calcul montarea unui ghişeu la sediul nostru, dar aici nu pot plăti decât cei din Târgu Jiu, ce te faci cu persoanele care aparţin de administraţiile fiscale din Novaci, Motru, Turceni? Vin la noi să le calculăm cât au de plată. Merg, de exemplu, la Turceni să plătească, apoi revin la Târgu Jiu după adeverinţă. O grămadă de drumuri şi de bani cheltuiţi“, a declarat Cozma Dumitrescu, directorul economic al Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS