10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTuriştii au înfruntat viscolul pentru a schia

Turiştii au înfruntat viscolul pentru a schia

Turiştii au urcat cu greu sâmbătă la Rânca. Din cauza viscolului, sute de maşini au fost blocate la sfârşitul săptămânii trecute pe drumul Novaci – Rânca. Pentru ca utilajele de la Drumuri să îndepărteze gheaţa şi zăpada de pe şoseaua ce leagă oraşul Novaci de zona montană Rânca, Poliţia Rutieră a restricţionat traficul şi chiar l-a oprit. În cele din urmă, toată lumea a ajuns la destinaţie, în ciuda viscolului care a scăzut drastic temperaturile.
„Au fost ceva probleme sâmbătă dimineaţă, când viscolul a adus zăpada pe carosabil. Autoturismele care urcau la Rânca au fost oprite pentru a face loc utilajelor de deszăpezire să desfacă drumul. A nins viscolit şi totul s-a depus pe drum. Maşinile nu au putut să curețe drumul atâta timp cât se circula şi evident că trebuia să fie oprită circulaţia la un moment dat. În zona releului s-au făcut astfel de opriri de către agenţii de la Rutieră. S-a încercat să se restricţioneze circulaţia pentru a se rezolva problema zăpezii şi poleiului de pe carosabil. A fost vânt foarte puternic şi la Rânca, şi în toţi Carpaţii. Ulterior, circulaţia autovehiculelor a fost reluată. Astfel de opriri ale circulaţiei au loc tot timpul când se adună zăpadă. Drumul trebuie desfăcut până când este realizată o lărgime suficientă“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj.

 Accident cu ATV-ul

Sabin Cornoiu a mai spus că aproape toate spaţiile de cazare de la Rânca au camerele închiriate pentru următoarele două-trei weekenduri. Pentru că au achitat contravaloarea serviciilor turistice, amatorii de distracţie pe pârtie urcă la munte indiferent de starea vremii.
„Aproape toate cabanele au rezervările făcute pe două-trei săptămâni şi de fiecare dată, indiferent de starea vremii, sunt cel puţin 3.000 de turişti în zonă. Oamenii vin la zăpadă şi, dacă au şi plătit, cu siguranţă că vor apărea să se cazeze, chiar dacă vremea nu le permite să meargă pe pârtie“, a mai spus Sabin Cornoiu.
Tot sâmbătă, la Rânca, s-a produs un accident în care a fost implicat un ATV. Conducătorul acestuia, un bărbat de 30 de ani, a pierdut controlul autovehiculului cu care se deplasa şi a intrat într-un grup de turişti care ieşiseră la plimbare. În urma impactului, bărbatul s-a ales cu nasul fracturat şi o contuzie la cap. De asemenea, o femeie de 38 de ani, care făcea parte din grupul amintit, s-a ales cu patru coaste rupte şi o claviculă deplasată. Ambii turişti răniţi în accident au fost transportaţi pentru îngrijiri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS