12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSusţine performanţa

Susţine performanţa

Filarmonica „Oltenia“ şi Liceul de Artă „Marin Sorescu“, cu sprijinul viceprimarului Mărinică Dincă, organizează luni, 19 decembrie, începând cu ora 19.00, în sala filarmonicii, concertul „Crăciun cu note de speranţă“. Acesta face parte din proiectul amplu numit „Susţine performanţa“ şi are ca scop sprijinirea tinerilor talentaţi care, din cauze financiare, nu pot face performanţă.
Prima ediţie îl are în centrul atenţiei pe Ştefan Pretuleac, un tânăr de zece ani care excelează în domeniul artistic, mulţumită talentului pe care îl are la pian. A obţinut numeroase premii în Craiova, Sibiu sau Bucureşt, iar talentul său a ajuns să fie cunoscut chiar şi în Munchen şi Bad Tolz (Germania) unde a fost invitat să cânte în perioada 22-24 octombrie. „Scopul este de a susţine performanţa elevului, pentru a putea avea propria pianină la care să exerseze“, a mărturisit viceprimarul Mărinică Dincă. Aşadar, Ştefan Pretuleac va urca luni pe scena filarmonicii, alături de colegii săi de la Liceul de Artă, pentru a-i introduce pe craioveni în spiritul Crăciunului.
Accesul se face pe bază de invitaţii (25 lei/persoană), care pot fi procurate la numerele de telefon 0769.506.072, 0726.564.613 sau 0744.128.522.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

33 COMENTARII