25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalIncendiu la Maternitate

Incendiu la Maternitate

Maternitatea de coşmar din Drobeta Turnu Severin, aşa cum a fost numită de proaspetele mămici, dă bătăi de cap în continuare autorităţilor. Lipsa igienei, gunoiul aruncat chiar la subsolul spitalului şi oamenii străzii care dorm în gunoiul Secţiei de nou-născuţi au fost la un pas să provoace o tragedie vineri noapte.
Panica a cuprins personalul medical, dar şi pacientele, după ce un fum gros a inundat saloanele şi două paciente au fost scoase din Sala de reanimare. Pompierii şi medicii au fost pe punctul de a evacua toată clădirea.
„Eram în pat, adormisem, şi a intrat doamna doctor speriată în salon să ne scoată afară, că este un incendiu şi o să ne intoxicăm. Am înţeles că a luat foc ceva la subsol. Era foarte mult fum pe hol şi la parter“, a spus o pacientă.
Fumul a intrat în toate saloanele, până şi la nou-născuţi. Panica a cuprins toată maternitatea pentru că, în primele minute, nu s-a reuşit depistarea locului de unde provenea fumul. Prima ipoteză a fost un scurtcircuit la o priză. Asistentele şi medicul de serviciu au chemat de urgenţă pompierii.  
Incendiul a fost sesizat la ora 21.55. Medicul ginecolog de serviciu era în sala de operaţii când a simţit un miros de fum, care îi făcea imposibilă activitatea. Doctorul a observat că fumul ajunsese în toate saloanele pacientelor şi se îndrepta spre Sala de nou-născuţi.
„Eu eram într-o operaţie de cezariană când am simţit miros de fum. Am ieşit pe hol şi era fum peste tot, aproape nu se mai vedea nimic la capătul celălalt. Atunci mi-am dat seama că a luat ceva foc şi am dat alarma. Am sunat la 112 şi am mers să evacuez lehuzele în saloanele cărora pătrunsese fum“, a spus Olga Selejan, medicul de gardă din Maternitate.
Bolnavele recent operate au intrat în panică. Ele au fost nevoite să aştepte pe holuri mai bine de 20 de minute pentru ca fumul să iasă din saloane.
Pompierii au găsit la subsolul Maternităţii mai multe cartoane şi deşeuri arse. Se pare că de aici a pornit totul şi, cel mai probabil, persoanele fără adăpost care îşi fac veacul în acest loc au aprins deşeurile ca să se încălzească.
„Am fost sesizaţi prin 112 că la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin s-a produs un incendiu din cauze necunoscute. Am intervenit la faţa locului, unde am găsit inițial doar foarte mult fum, fiind nevoiţi să evacuăm câteva saloane. Într-un final, am descoperit la subsolul clădirii mai multe deşeuri şi gunoaie arse. Am aflat de la medici că, de obicei, aici se adăpostesc oameni ai străzii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit“, a declarat Gabriel Ivănuş, purtător de cuvânt la ISU „Drobeta“.
La subsolul Maternităţii, dar şi într-o ghenă din apropiere îşi fac veacul de aproape un deceniu câteva persoane fără adăpost, care chiar şi-au construit din pământ încăperi unde trăiesc. Aici gătesc şi aprind tot felul de gunoaie ca să se încălzească în perioada iernii, iar vara pot declanşa adevărate focare de infecţie, chiar la un pas de locul unde zilnic vin pe lume cel puţin cinci copii.
Medicii din Maternitatea severineană au luat acum decizia de a bloca toate intrările la subsol şi vor încerca să îi convingă pe oamenii fără adăpost să plece.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS