16.5 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAdjunctul asistentului secretarului de stat al SUA a vizitat Slatina şi Deveselu

Adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA a vizitat Slatina şi Deveselu

Adjunctul asistentului secretarului de stat al Statelor Unite pentru probleme de apărare, Frank Rose, s-a aflat ieri, în jurul prânzului, la Slatina, cu ocazia unei întâlniri de lucru care face parte din programul de implementare a scutului antirachetă ce urmează a fi instalat la Deveselu, după cum a declarat, cu ocazia unei conferinţe de presă prefectul de Olt, Leonid Moisiu, şi la care au mai participat, în afară de emisarul american, subprefectul Jenel Copilău, primarul comunei Deveselu, Gheorghe Beciu, şi reprezentanţi ai Armatei.  Potrivit sursei citate, s-a convenit în principiu asupra modului de lucru, autorităţile judeţene şi locale asigurând partea americană de tot sprijinul, de faptul că „va fi o discuţie cordială între doi parteneri care au un scop comun“. S-au discutat, de asemenea, detaliile acordului, rolul sistemului de apărare antirachetă, importanţa alianţei strategice între România şi Statele Unite, aşa cum a subliniat şi Frank Rose, evidenţiind faptul că „armata americană caută să fie un bun vecin“ şi că „între cei care lucrează în bază şi comunitatea locală este o relaţie excelentă“. Demnitarul american a mai spus că la lucrările de amenajare a bazei de la Deveselu, care va deveni funcţională începând cu anul 2015, vor fi utilizate resurse şi forţă de muncă locale, în lunile viitoare reprezentanţi ai guvernului american urmând să lucreze împreună cu autorităţile locale la găsirea celor mai bune soluţii pentru punerea în aplicare a proiectului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS