12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalArestări în clanul Pară

Arestări în clanul Pară

http:http://www.youtube.com/watch?v=160lPSEpw2A

Procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova au cerut ieri judecătorilor Tribunalului Dolj arestarea preventivă a 19 dintre persoanele ridicate în urma percheziţiilor de marţi. Printre cei care au ajuns în arest se numără mai mulţi membri ai familiei Pară.

Marţi seară, după o zi în care au audiat mai mulţi învinuiţi în două dosare privind comiterea de infracţiuni cu carduri de credit, procurorii DIICOT au dispus reţinerea a 19 persoane. Ieri, în jurul orei 11.30, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui  grup infracţional organizat, spălare de bani şi infracţiuni privind comerţul electronic.
Anchetatorii au stabilit că primul grup, format printre alţii din Cosmin Camen, Ilie Pară sau Narcis Cîţă, în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2009, a efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar din bancomate din Craiova şi Bucureşti. În total, inculpaţii au reuşit să retragă cu carduri false aproximativ 200.000 de lei.
Probele strânse de procurori în acest dosar au fost suficiente pentru judecătorii Tribunalului Dolj, care au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor Cosmin Camen, Ilie Pară, Traian Vanghelie, Nicolae Stănescu, Ionel Gherganu, Marcel Petrovici şi Ştefan Ionescu. Pe numele lui Narcis Cîţă, judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

 Dosar cu 12 inculpaţi

 Cel de-al doilea grup infracţional, printre ai cărui membri se numără Marinel Muchie, zis Spirache, Stelian Camen, Ovidiu Florea, Viorel Cotoc, Sorin Teodor şi Adrian Popescu, zis Schilaci (fiul lui Marcel Popescu, directorul general al FC Braşov), este cercetat pentru comiterea aceloraşi infracţiuni. Mai exact, procurorii DIICOT au stabilit că inculpaţii au montat aparatură pentru copierea datelor cărţilor de credit pe bancomate din Italia, Olanda, Franţa sau Spania. Cu datele obţinute în mod fraudulos, membrii grupului clonau cardurile titularilor de drept, după care extrăgeau bani din bancomate din Columbia, Republica Dominicană, SUA sau Mexic. O parte din bani erau trimişi în ţară, iar o alta era investită în maşini sau metale preţioase.
Ieri, la Tribunalul Dolj au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Ovidiu Florea, Cristian Baicu, Eugen Cojocaru, Laurenţiu Tiron, Gabriel Gora, Ionuţ Anghel, Sorin Teodor, Eugen Jianu, Marinel Muchie, Adrian Popescu, Stelian Camen şi Viorel Cotoc.
Până aseară, Tribunalul Dolj nu hotărâse dacă va dispune sau nu arestarea preventivă a inculpaţilor din acest dosar.

Percheziții

În urma celor 20 de percheziţii efectuate marţi dimineaţă în Craiova, au fost ridicate documente financiar-contabile, 24 de laptopuri, componente electronice, carduri, acte de identitate false, dar şi 28.500 de lei, 3.900 de euro şi 900 de dolari. În plus, oamenii legii au ridicat şi două maşini, un Audi A8 care îi aparţine lui Cosmin Camen, zis Lale, şi un Porsche Cayenne deţinut de Marinel Muchie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

72 COMENTARII