16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalZvonuri şi panică în Mehedinţi

Zvonuri şi panică în Mehedinţi

Zvonul copiilor răpiţi pentru organe circulă şi în judeţul Mehedinţi. Unii oameni le dau crezare şi au ajuns să nu îşi mai lase copiii singuri nici măcar o clipă, iar seara să nu mai iasă pe stradă. „De când au apărut aceste zvonuri sunt disperată, am doi copii şi nu mai ştiu ce să fac şi cum să le port de grijă. Nu îi las nici o clipă singuri. Şi pe câmp îi iau cu mine şi sunt cu ochii în patru. Nu mai pot să dorm noaptea de frică, merg la ei în cameră din jumate în jumate de oră să îi verific. Nu mai pot, simt că înnebunesc. Nu am văzut nimic concret, am auzit şi eu oamenii că s-au găsit copii fără organe, că îi răpeşte cu o maşină“, a spus Mirela Glăvan, o mamă din satul Cerneţi.
Oamenii spun că au văzut prin sat circulând după lăsarea serii o ambulanţă neagră, fără numere de înmatriculare. Un bărbat cu plete şi barbă coboară din ea şi îi ademeneşte pe cei mici cu bomboane şi jucării, îi răpeşte şi după ce le ia organele îi aruncă la marginea drumului. Victimele sunt găsite de obicei într-o cutie, cu o sumă de bani şi un bilet. „I-am auzit pe copii că circulă seara o maşină neagră şi îi aleargă să îi prindă ca să le ia organele. Nu ştiu dacă e adevărat, dar dacă a minţit cineva ar trebui tras la răspundere, că nu se glumeşte cu aşa ceva. Mi-a spus lumea că s-au găsit copii fără organe prin satele vecine, pe la Balota, pe la Pătulele“, a spus bunica unei fetiţe de trei ani.
Poliţiştii mehedinţeni spun că nimic nu este adevărat şi că în ultimii 20 de ani nu s-a înregistrat nici o crimă cu victime minori în judeţ. „La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi nu au fost înregistrate astfel de cazuri. Facem apel la cei care primesc aceste mesaje să nu le redirecţioneze către alte persoane, pentru că nu fac altceva decât să creeze o panică nejustificată“, a declarat Paul Medinceanu, comisar IPJ Mehedinţi.
• Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII