12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAu crescut alge în fântânile arteziene

Au crescut alge în fântânile arteziene

Cele 11 fântâni arteziene din Craiova, a căror amenajare a înghiţit cu doar câţiva ani în urmă, în 2007, sute de mii de euro, s-au transformat în veritabile bălţi în care cresc alge, deoarece primăria le-a impus program şi buget de criză

S-a ales praful de fântânile arteziene din centrul Craiovei, de pe Calea Unirii, dar şi de cele de la Ciupercă şi Facultatea de Medicină. Reprezentanţii primăriei şi-au dat seama că la vreme de criză susţin cu greu facturile cu curentul electric, apa şi întreţinerea lor şi, prin urmare, le-au redus programul de funcţionare. Acestea nu sunt pornite decât câteva zile pe săptămână, mai precis vineri, sâmbătă şi duminică. Şi atunci, în nici un caz pe întreaga perioadă a zilei, doar câteva ore, între 16.00 şi 22.00. Iar fântâna muzicală, una dintre cele mai scumpe fântâni arteziene din România, a fost văduvită şi de jocurile de lumini, şi de ritmurile muzicale. Orarul de funcţionare al acesteia este de vineri până duminică, între orele 19.00-21.00. În rest, cei 350 mp pe cât se întinde bazinul fântânii din Piaţa „Mihai Viteazul“ sunt o groapă în care tot trebăluiesc, pentru „întreţinere“, angajaţii de la RAADPFL Craiova. Cele 350 de duze şi cele 150 de becuri de diferite culori şi-au cam pierdut din utilitate, fiindcă fântâna nu a mai funcţionat în ultimul timp la adevărata capacitate. Ce să mai vorbim de jeturi de apă care se pot înălţa la 20 de metri, ce să mai vorbim de ritmuri de muzică clasică!

Baltă sau fântână arteziană?

Bazinele fântânilor care au costat sute de mii de euro, bani pe care îi plăteşte acum craioveanul de rând, sunt pline cu apă stătută, înverzită de vegetaţia care se dezvoltă aici sau, în cel mai fericit caz, sunt goale. Mai pe româneşte, creşte din belşug mătasea broaştei, la care se adaugă gunoaiele pe care cetăţenii, care nu au noţiunea unui coş de gunoi, le aruncă în apa din bazine. Nu este de mirare că în loc de purificarea şi răcorirea aerului din zona centrală, zonă de blocuri şi intens circulată pe toată perioada zilei, craiovenii au parte de un aspect neplăcut şi un iz greu. „Este adevărat că fântânile arteziene din oraş au, în prezent, un program de funcţionare mai scurt. Din această cauză, apa care rămâne zile întregi în bazin are un aspect verzui, pentru că pe fondul căldurii şi al substanţelor nutritive aici se dezvoltă alge şi o vegetaţie specifică de baltă. Una este ca fântânile să fie folosite zilnic şi alta este ca apa să rămână în bazine zile întregi, plus mizeria care se adună aici din cauza cetăţenilor care aruncă tot felul de resturi sau a altor factori. Să sperăm că pe perioada de vară programul de funcţionare va fi prelungit“, a spus directorul RAADPFL Craiova, Ion Petre, care are în administrare şi întreţinere aceste fântâni. Nu ar fi un impediment că apa rămâne în bazine, dacă administraţia locală ar avea sau ar fi alocat fonduri măcar pentru substanţele antialge sau de combatere a mătăsii broaştei.
Aşadar, se pune întrebarea: nu ar fi fost de ajuns una-două fântâni arteziene, iar pe locul bazinelor lăsate de izbelişte la doar câţiva ani de la inaugurare să se fi amenajat mai multe spaţii verzi? Poate amenajarea şi întreţinerea lor ar fi fost mai puţin costisitoare pentru administraţia locală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII