17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrefectul de Dolj, scut în jurul staţiunilor de cercetare

Prefectul de Dolj, scut în jurul staţiunilor de cercetare

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a acuzat ieri încercarea de distrugere a cercetării în agricultură şi a declarat că terenurile staţiunii de la Şimnic nu vor fi retrocedate. „În urma unor discuţii pe care le-am avut cu conducerea Academiei de Studii Agricole Silvice, ştiu că în parlament este un proiect de modificare a Legii 45 şi acolo Şimnicul rămâne cu întreaga suprafaţă“, a spus Giugea, care a precizat că va analiza activitatea şefului Serviciului juridic al Prefecturii, Eugen Marinescu. „O să am o analiză a acestui serviciu, la veşnicul domn Marinescu. Vreau să-l întreb când a avut dreptate. Atunci când am stabilit împreună şi s-a ajuns la concluzia că nu e corect să luăm terenuri de la Vela, de exemplu, şi să le ducem la Şimnic, sau după ce am plecat eu?“, a spus Giugea. Întrebat cum comentează declaraţiile, Eugen Marinescu a spus scurt: „Vom vedea“. Prefectul a mai spus că politica guvernului este de a „merge maxim pe retrocedări“, dar acestea trebuie făcute legal şi nu interpretând legea. Giugea a găsit şi soluţia pentru deficitul de pământ pentru retrocedări. „Cu un an înainte de a pleca din prefectură, la o discuţie cu staţiunile, le-am spus că, atunci când voi pleca din prefectură, voi pleca din cauza terenurilor de la staţiuni, ceea ce s-a adeverit. Nu au fost afectate terenurile deţinute de Ministerul Justiţiei la puşcării, sunt mari latifundiari acum. În schimb, toată lumea a zis să ia terenul de la Staţiunea Banu Mărăcine, acolo unde au luat şi câmpuri didactice, şi plantaţii, şi colecţii naţionale de soiuri. În schimb, laşi terenuri la puşcărie ca să ce? Să ia, domne’, şi de la staţiuni, nu spun că acestea sunt intangibile, dar să rămână ceea ce este pentru cercetare!“, a precizat Giugea.

Păcălit cu documentul?

Prefectul a avertizat că oricine poate sustrage documente sau chiar dosare întregi de retrocedare, deoarece nu sunt arhivate. „Tot ce înseamnă fond funciar nu este arhivat. Oricine poate sustrage documente şi dosare cu totul“. De asemenea, Giugea a spus că şmecheriile cu terenuri au ajuns atât de departe, încât el crede că pagina întâi a unui document pe care l-a semnat a fost modificată. „Nici în momentul de faţă nu am convingerea că am semnat acel document. Eu am semnat pagina a doua, dar am convingerea că pagina întâi a fost schimbată. Am auzit în timp că cineva şi-a luat terenul pentru că eu am semnat acolo. Or, eu mă opusesem prin acea semnătură“, a completat prefectul. 

Investitorul supărat

Giugea este prima persoană care declară public că unul dintre investitorii Ford, Yazaki România, şi-a deschis punct de lucru la Caracal după ce nu a găsit sprijin la autorităţile din Dolj. „Mă întreb de ce acel investitor o fi luat-o spre Caracal. Am înţeles că a plecat supărat rău din Dolj. De ce nu s-o fi dus la Segarcea sau la Filiaşi?“. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII