10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj„Revelionul solidarităţii“ pentru târgujienii nevoiaşi

„Revelionul solidarităţii“ pentru târgujienii nevoiaşi

230 de persoane nevoiaşe din Târgu Jiu vor petrece împreună Noaptea de Anul Nou. De asemenea, la cumpăna dintre ani, la Târgu Jiu va putea fi admirat un foc de artificii de 12 minute.

Câteva sute de târgujieni săraci vor petrece Anul Nou împreună. 230 de persoane vor lua parte, pe cheltuiala Primăriei Târgu Jiu, la „Revelionul solidarităţii“, cum a fost denumită acţiunea organizată de Direcţia de Asistenţă Socială, în colaborare cu Poliţia Comunitară din municipiu. Potrivit lui Ion Tudor, directorul Poliţiei Comunitare din Târgu Jiu, masa festivă va fi realizată cu produse tradiţionale, iar petrecerea va fi găzduită de cantina Liceului numărul 3 din oraş. Conform aceleiaşi surse, unii salariaţi ai Poliţiei Comunitare, viitoarea poliţie locală, se vor implica în buna desfăşurare a evenimentului, iar câţiva vor asigura şi servirea la mese. La Revelionul persoanelor nevoiaşe va participa pentru două ore şi primarul municipiului Târgu Jiu, care va ciocni un pahar cu mesenii şi se va prinde şi într-o horă cu aceştia.

Foc de artificii de 5.000 de lei

Spre deosebire de anul trecut, focul de artificii de la Târgu Jiu va fi ceva mai ieftin, respectiv 5.000 de lei. După ce va reveni de la petrecerea organizată pentru cetăţenii nevoiaşi, edilul Florin Cârciumaru va oficia căsătoria a 20 de cupluri, care îşi vor uni destinele în Parcul Central din municipiu, sub Poarta Sărutului. Tinerii vor primi în dar de la primărie câte un tort, o diplomă şi o sticlă de şampanie. De asemenea, la miezul nopţii, locuitorii municipiului Târgu Jiu, care se vor afla în Piaţa Revoluţiei la focul de artificii, vor putea participa la spectacolul al cărui cap de afiş este trupa Voxis.

Petrecere cu berbecuţi şi la Roşia de Amaradia

Artificiile nu vor lipsi nici din celelalte localităţi din judeţul Gorj. Pe lângă un foc de artificii de 6.000 de lei, edilii din Roşia de Amaradia pregătesc în centrul comunei un Revelion cu berbecuţi la proţap, iar atmosfera va fi întreţinută de o formaţie de muzică populară: „Unul dintre berbecuţi l-am primit ca sponsorizare, iar altul l-a oferit unul dintre consilierii locali. Vom face această petrecere cu foc de artificii şi cu un foc mare din lemne, în jurul căruia se vor strânge localnicii. După ora 22.00, aceştia vor veni lângă sediul primăriei, unde vor fi pregătiţi şi berbecuţii la proţap. Vor participa şi toţi consilierii locali. Vor fi dansuri populare şi muzică. Ne aşteptăm la o participare de 1.000 de persoane“, a declarat edilul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotoşman. Şi în oraşul Rovinari, primarul Dorin Filip va urmări alături de cetăţeni focul de artificii pregătit pentru miezul nopţii. La Motru, autorităţile le-au făcut o bucurie localnicilor şi au luat decizia să amâne până după Anul Nou debranşările datornicilor de la reţeaua termică. Pentru a asigura liniştea şi ordinea în judeţ, peste 200 de poliţişti şi jandarmi se vor afla la datorie la cumpăna dintre ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS