10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-au bătut într-un bar şi au ajuns după gratii

S-au bătut într-un bar şi au ajuns după gratii

Opt bărbaţi implicaţi într-un scandal în comuna Bolboşi au fost reţinuţi de poliţiştii IPJ Gorj. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Gorj şi ai Poliţiei Comunale Mătăsari, pe numele suspecţilor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe. Marţi seară, poliţiştii din Bolboşi au fost sesizaţi că într-un bar mai mulţi tineri au fost implicaţi într-un scandal pe parcursul căruia s-au lovit, au distrus mai multe bunuri din incinta localului, după care au fugit de la faţa locului. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că Daniel Ş.M., de 18 ani, Eugen O., de 21 de ani, şi Victor V., de 30 de ani, s-au deplasat la barul respectiv, iar aici i-au agresat fizic pe Emilian B., de 35 de ani, Constantin B., de 32 de ani, Gheorghe S., de 32 de ani, Nicolae B., de 37 de ani, şi Petre S., de 43 de ani, toţi din comuna Bolboşi, judeţul Gorj.
Poliţiştii au stabilit că în timpul altercaţiei fizice produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, valoarea prejudiciului estimată de administratorul barului este de 2.000 de lei. Suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi la scurt timp. Altă persoană implicată în scandal, care se sustrage cercetărilor, este căutată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS