19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDouă zile de festival pentru severineni

Două zile de festival pentru severineni

Municipiul Drobeta Turnu Severin a fost în sărbătoare în weekendul trecut. În ciuda ploii de afară, localnicii au ieşit din case şi au petrecut la cea de-a doua ediţie a Festivalului Toamnei. Deşi anul acesta, comercianţii nu s-au mai înghesuit să participe, cei care şi-au expus marfa au avut de câştigat. Cârnăciori, mici, bere, pastramă, vin proaspăt, must şi multe preparate ţărăneşti au făcut deliciul celor care au mers la Pădurea Crihala din Drobeta Turnu Severin şi au sărbătorit. Şi cum o mâncare bună nu merge fără muzică, pe scena special amplasată de către primărie au urcat mai mulţi artişti de muzică populară, printre care Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu şi mulţi alţii.
Severinenii spun că astfel de petreceri sunt binevenite în vremurile de criză pe care le trăim. „Este foarte bine că oamenii cu putere financiară se mai gândesc şi la noi. Chiar dacă nu cumpărăm nimic, măcar ne bucurăm că mai ascultăm muzică, îi vedem pe artişti şi poate mai avem bani şi de câte un mic şi o bere, că o viaţă avem şi e bine să mai petrecem“, a spus Elena Punceanu, severineancă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS