21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoliţist mort într-un accident de motocicletă

Poliţist mort într-un accident de motocicletă


Un poliţist, de 31 de ani, din Rovinari, a decedat marţi seară, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 67 în satul Poienari din comuna gorjeană Bumbeşti-Piţig. Bărbatul lucra în poliţie de aproximativ nouă ani şi era căsătorit cu o doctoriţă de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Poliţistul Sorin Bumbaru, de 31 de ani, din Rovinari, a decedat marţi seară într-un accident de circulaţie. Bărbatul, căsătorit şi tată a doi copii, dintre care unul se află încă în pântecele mamei, se deplasa cu o motocicletă pe DN 67, pe direcţia Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea. Pe raza satului Poienari, el a intrat în coliziune cu un autoturism care a virat la stânga fără să semnalizeze din timp manevra şi a fost rănit foarte grav. Medicii veniţi la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa poliţistului. El a fost transportat la spital, dar a decedat la scurt timp după ce a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Târgu Jiu, acolo unde soţia sa, medicul Alina Bumbaru, lucrează de câteva luni. „Conducătorul motocicletei s-a angajat într-o depăşire şi s-a lovit frontal de o maşină care efectua o manevră la stânga. Facem cercetări să vedem cauza producerii accidentului“, a declarat Florin Kziko, inspector SPR Gorj. Sorin Bumbaru era angajat al Poliţiei Rovinari, la Serviciul de Investigaţii Criminale.
 
Soţia l-a privit murind

Printre medicii care se aflau în ambulanţa sosită de urgenţă la locul accidentului a fost şi Alina Bumbaru, medic specialist de urgenţă şi soţia poliţistului. Distrusă de durere, femeia, însărcinată în patru luni, a stat mereu lângă soţul său, sperând într-o minune. La UPU a venit şi sora poliţistului, care este angajată a Serviciului de Ambulanţă Gorj, precum şi părinţii bărbatului. Potrivit medicului Liliana Puiu Crăciun, poliţistul a ajuns la UPU Târgu Jiu cu un traumatism cranio-cerebral şi cervical, iar eforturile medicilor de a-l salva au fost zadarnice. „Pacientul a fost adus în stare critică, iar manevrele de resuscitare pe care le-am făcut au fost ineficiente. Din păcate, pacientul este soţul colegei noastre şi suntem consternaţi pentru cele întâmplate. Ne pare foarte rău“, a declarat doctoriţa Liliana Puiu Crăciun, din cadrul UPU Târgu Jiu.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor exacte ale decesului.

„Am pierdut un frate şi un prieten adevărat“

La sediul Poliţiei Rovinari, colegii lui Sorin Bumbaru abia îşi mai găseau cuvintele, nevenindu-le să creadă că bărbatul nu se va mai întoarce printre ei. Marţi avusese o zi liberă, iar ieri trebuia să revină la serviciu.
„Marţi a avut zi liberă, după o perioadă încărcată în care avusese mult de lucru. Era un om deosebit, un prieten adevărat, un om bun. Nu am cuvinte. Nu îmi vine să cred că i s-a întâmplat aşa ceva. Era printre cei mai bine pregătiţi colegi ai noştri. Am pierdut un frate şi un prieten adevărat. Tot colectivul de la Poliţia Rovinari este trist, îndurerat şi vom fi alături de familia sa, de soţie şi copii“, a declarat Lucian Sorici, poliţist din Rovinari. „Nici acum nu-mi vine să cred. Sorin a fost o persoană cum rar mai întâlneşti. E trist şi dureros ce s-a întâmplat“, a spus alt coleg.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII