8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalViaţa unui copil, salvată printr-un transplant de celule stem

Viaţa unui copil, salvată printr-un transplant de celule stem

O grefă de sânge placentar, păstrată într-o bancă de celule stem din România, va fi folosită în premieră pentru realizarea unui transplant în cazul unui copil în vârstă de cinci ani, marcând astfel prima eliberare de grefă de sânge placentar din ţara noastră.
Prima bancă de celule stem din România, Cord Blood Center, deschisă în 2006, va contribui la salvarea unei vieţi, cea a unui băiat de cinci ani din Călăraşi, care suferă de talasemie majoră (boală de sânge transmisă ereditar). Cu grefa de celule stem stocată în bancă, micuţul Vlad Andrei Decu va fi primul caz din România care va beneficia de un transplant de sânge placentar.
Transplantul cu celule stem care va fi realizat este de tip fraternar. Intervenţia, bazată pe transplantarea celulelor stem provenite de la sora băiatului, de un an şi două luni, va avea loc la sfârşitul anului 2010, la o clinică privată din Italia.
Potrivit medicilor, acest tip de transplant ar putea salva mii de vieţi. În România, sunt în prezent 1.500 de copii bolnavi de leucemie, 3.500 suferă de boala Hodgkin, iar 370 de betatalasemie majoră. Medicii spun că mulţi dintre aceşti copii bolnavi ar putea fi salvaţi printr-un transplant de celule stem.
În România, există în prezent şase firme de „family banking“ autorizate de Agenţia Naţională a Transplantului şi două bănci private de celule stem. Peste 20.000 de familii au apelat până în prezent la Cord Blood Center.
Grefa de sânge placentar poate fi folosită în tratarea a peste 70 de boli de sânge maligne şi nonmaligne. Sângele placentar este folosit ca grefă pentru transplant din anul 1988. Până în prezent, la nivel mondial, s-au efectuat peste 20.000 de transplanturi cu grefe de celule stem din sângele placentar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS