22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalHaos fără precedent pe cerul Europei

Haos fără precedent pe cerul Europei

Aeroporturi şi spaţii aeriene închise, mii de călători blocaţi. Europa trece de trei zile printr-o situaţie fără precedent, fiind paralizată de norul de cenuşă vulcanică.

Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Civile Internaţionale (OACI) a declarat că impactul norului de cenuşă asupra transportului aerian pare să fie mai mare chiar decât cel al atentatelor din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. „Fără să dispunem de cifre precise deocamdată, estimăm că impactul îl depăşeşte pe cel din 11 septembrie 2001 ca zboruri anulate şi inconveniente cauzate aeroporturilor“, a declarat oficialul OACI. De joi, companiile aeriene au fost constrânse să anuleze aproape 30.000 de curse – 10.400 vineri şi 17.000 sâmbătă – a precizat Eurocontrol. Unul câte unul, guvernele şi-au închis spaţiile aeriene şi aeroporturile, blocând zeci de mii de călători. 21 de ţări europene au rămas astfel paralizate din punct de vedere al traficului aerian, sâmbătă şi duminică. „Este fără precedent să avem o aşa mare parte a Europei afectată“, a spus Kenneth Thomas, expert la Eurocontrol. În sudul Europei, unele ţări, chiar şi îndepărtata Spanie, au început să aibă dificultăţi. „Atât timp cât presiunea va fi mare deasupra Atlanticului, iar vulcanul va continua să erupă, situaţia riscă să nu evolueze prea mult“, a precizat Thomas. În Franţa, unde cea mai mare parte a aeroporturilor au rămas închise până astăzi, la ora locală 8.00, haosul fără precedent a determinat guvernul să instituie o celulă de criză. Situaţia aeriană a complicat şi mai mult viaţa călătorilor, ale căror deplasări au fost deja perturbate de o grevă la căile ferate. Potrivit Institutului Meteorologic din Islanda, vântul ar urma să continue să bată spre Europa în următoarele patru-cinci zile.
„Cea mai mare problemă este că nu dispunem de nici un termen, ca timp, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul furtunilor, de pildă, al căror sfârşit poate fi previzionat, ceea ce permite pregătirea reluării operaţiunilor“, a explicat un purtător de cuvânt de la Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA). IATA, care reprezintă 230 de companii aeriene ce asigură 93% din traficul comercial internaţional, estimează pierderile la peste 200 de milioane de dolari pe zi (147,3 milioane de euro). Ar putea fi o lovitură pentru numeroase companii europene, care şi aşa nu aveau o situaţie financiară bună, iar acestea ar putea cere ajutor, conform legislaţiei europene. „După bănci, s-ar putea să fie nevoie să ajutăm transportatorii aerieni“, a recunoscut sâmbătă un oficial european.

65.000 de persoane, afectate de anularea curselor în România

Circa 65.000 de persoane au fost afectate de anularea a aproximativ 600 de curse aeriene în zilele de sâmbătă şi duminică, din cauza norului de cenuşă care traversează şi România, a declarat pentru NewsIn secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Marin Anton.
„În total, sâmbătă au fost anulate pe toate aeroporturile din ţară 270 de curse aeriene, iar duminică, alte 320. În urma acestor anulări, au fost afectate 60-65.000 de persoane“, a explicat Marin Anton. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii declara sâmbătă pentru Agenţia NewsIn că restricţiile de zbor impuse din cauza norului de cenuşă aduc companiilor româneşti de stat pierderi de până la două milioane de euro zilnic, cele mai importante fiind înregistrate de operatorul de zbor Tarom, care are pierderi de circa 1,1 milioane euro pe zi. În ceea ce priveşte posibilităţile de despăgubire ale călătorilor, Marin Anton a precizat că firmele de transport aerian pot invoca forţa majoră ca scuză. „Companiile nu sunt obligate să despăgubească călătorii pentru că este o situaţie specială, un caz de forţă majoră. Soluţia este relocarea pasagerilor când cursele vor fi reluate“, a menţionat Anton.
Potrivit unei estimări preliminare făcute vineri de Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), companiile aeriene înregistrează pierderi de peste 200 de milioane de euro pe zi din cauza norului vulcanic. În afară de pierderile de venituri suferite ca urmare a anulării curselor, companiile aeriene au cheltuieli suplimentare şi cu devierea altor curse, cu asistenţa acordată fie pasagerilor rămaşi pe aeroporturi, fie aeronavelor nevoite să staţioneze în diverse părţi ale lumii. IATA a instituit un centru de criză la Montreal şi îşi coordonează acţiunile cu Eurocontrol şi furnizorii europeni de servicii aeriene.

Spaţiul aerian românesc rămâne închis

Spaţiul aerian românesc rămâne închis cel puţin până astăzi, la ora 12.00. Premierul Emil Boc a declarat că spaţiul aerian este deschis pentru survol, la o altitudine de peste 8.000 de metri. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri-dimineaţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, de la Palatul Victoria. Spaţiul aerian românesc a fost închis parţial în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar de sâmbătă, de la ora 18.00, a fost închis total. Premierul Emil Boc a declarat că norul de cenuşă vulcanică provenit din Islanda acoperă în prezent tot teritoriul României, precizând însă că nu există depăşiri ale concentraţiilor maxim admise ale poluanţilor şi nici probleme sau recomandări pentru populaţie.
„Norul vulcanic acoperă în acest moment tot teritoriul României. În prezent nu există nici un fel de depăşiri ale concentraţiilor maxim admise ale poluanţilor măsuraţi în 143 de staţii automate de monitorizare. Asta înseamnă că nu există nici un fel de problemă cu calitatea aerului în momentul de faţă în România“, a anunţat premierul concluziile Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Şeful guvernului a arătat că „nu există în prezent recomandări speciale pentru populaţie, cel puţin până mâine (n.r. – astăzi) la ora 12.00, dar, în funcţie de evoluţiile viitoare şi de informaţiile pe care le vom primi de la Comitetul pentru Securitatea Sănătăţii al UE, de la Centrul pentru Controlul Bolilor al UE şi de la Organizaţia Mondială pentru Sănătate, vom aplica măsurile necesare, dacă se vor impune“. Boc a ţinut să precizeze că, în prezent, în nici o ţară a Uniunii Europene nu s-au impus măsuri speciale pentru sănătatea populaţiei. „Dacă nici măcar în Islanda, din datele pe care le avem, nu s-a luat nici un fel de măsură pentru protecţia sănătăţii populaţiei, cu atât mai puţin putem să ne gândim că avem nevoie de o măsură specială în România“, a menţionat premierul.
Întrebat care sunt măsurile speciale pentru populaţie ce ar putea fi luate, dacă se vor impune, Boc a răspuns: „Nu sunt măsuri care azi să fie avute în vedere, de aceea, dacă se va impune, ceea ce vor face toţi europenii vom face şi noi“. „N-ar trebui să intrăm în panică. Pentru viaţa de zi cu zi a românilor nu e nici un fel de problemă, dacă mâine (astăzi – n.r.) la 12.00 avem alte date, le vom comunica. Important e că noi suntem pregătiţi, şi avem, şi ştim ce trebuie să facem, dar nu există pericol“, a mai spus premierul. Pe de altă parte, directorul ANM, Ioan Sandu, a declarat că primul nor rezultat din emisia vulcanică din Islanda a traversat deja România, ieşind din ţară ieri, la ora 5.00 dimineaţa, însă că, din cauza faptului că emisia nu s-a oprit, se formează în continuare un nor poluant, care coboară în parte şi spre Europa, arătând că România va fi mai ferită începând de joi.
„Cea mai mare parte din emisie se duce pe direcţia vest-est, traversează partea de nord a continentului şi se duce spre Rusia, dar o parte din emisie coboară spre Europa, în continuare. Această situaţie, din prognozele pe care le avem în acest moment, durează. Posibilitatea să vină în continuare emisie de cenuşă vulcanică spre Europa, deci şi spre România, e mai mare până joi. De joi, se schimbă puţin, apare dorsala mediterană care blochează circulaţia dinspre nord-vest, iar România şi sudul Europei sunt mai ferite de noile emisii de cenuşă vulcanică, care continuă să vină“, a explicat Sandu.

În total, sâmbătă au fost anulate pe toate aeroporturile din ţară 270 de curse aeriene, iar duminică, alte 320. În urma acestor anulări, au fost afectate 60-65.000 de persoane“.

Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
 
„N-ar trebui să intrăm în panică. Pentru viaţa de zi cu zi a românilor nu e nici un fel de problemă, dacă mâine (astăzi – n.r.) la 12.00 avem alte date, le vom comunica. Important e că noi suntem pregătiţi, şi avem, şi ştim ce trebuie să facem, dar nu există pericol“.
Emil Boc, premierul României

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII